Site icon Apuseni Info

Mai multe incendii produse în interval de nouă ore, în Remeți, Luncșoara, Finiș, Cuieșd și Roșia

Mai multe incendii produse în interval de nouă ore, în Remeți, Luncșoara, Finiș, Cuieșd și Roșia

Luni, între orele 14.25-23.25, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au fost primite numeroase apeluri prin Sistemul Unic 112, care sesizau producerea a 13 incendii, din care 11 s-au manifestat la terenuri și pășuni de pe raza localităților Remeți, Săcueni, Dernișoara (comuna Derna), Leș, Valea lui Mihai, Luncșoara (comuna Aușeu), Șimian, Finiș, Tarcea, Cuieșd (comuna Brusturi) și Roșia, iar două la o gospodărie din Voivozi (comuna Popești) și la o livadă de pe strada Macului din
Oradea.

Pentru gestionarea evenimentelor semnalate, echipajele de pompieri militari din cadrul Detașamentului 2 Oradea, Stației de Pompieri Săcueni, Detașamentului de Pompieri Marghita, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, Stației de Pompieri Valea lui Mihai, Stației de Pompieri Aleșd și Secției de Pompieri Beiuș au acționat aproximativ 12 ore, ultima misiune de stingere (a unui incendiu violent produs în Roșia) fiind finalizată după miezul nopții, în jurul orei 02.00.

Suprafața totală afectată de arderea vegetației uscate, lăstărișului și mărăcinișului a fost de peste 42 de hectare.

În localitatea Voivozi, un incendiu de vegetație uscată s-a propagat la o gospodărie, flăcările afectând acoperișul unei anexe, pe o suprafață de circa 35 de metri pătrați. Pompierii militari au reușit să împiedice propagarea incendiului la întreaga construcție și la alte bunuri din cadrul gospodăriei.

În urma incendiului produs la o livadă de pe strada Macului din municipiul Oradea, au ars aproximativ 40 de pruni și nuci, iar suprafața afectată de arderea vegetației uscate a fost de circa 1.5 hectare.

La patru dintre misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată produse luni, au acționat și membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Remeți, Derna, Popești și Aușeu.

Evenimentele menționate au fost, cel mai probabil, provocate de acțiunile de ardere a vegetației uscate, efectuate de cetățeni fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor.

Exit mobile version