Site icon Apuseni Info

Mai multe trenuri care tranzitează județul Cluj vor fi anulate din 1 septembrie

Mai multe trenuri care tranzitează județul Cluj vor fi anulate din 1 septembrie

CFR SA a emis o notificare prin care anunță anularea mai multor trenuri CFR Călători și Transferoviar Călători, motivând neplata taxei de utilizare a infrastructurii (TUI). Decizia vine după ce, la începutul săptămânii, operatorul național dădea asigurări că nu există riscul unor suspendări. Într-un comunicat transmis miercuri seara, CFR Călători recunoaște că se află în imposibilitatea de a achita la termen contravaloarea facturilor pentru TUI, în valoare de 41,4 milioane de lei, deși are de încasat peste 139 milioane de lei de la Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

„Cu toate acestea, CFR Călători a achitat către CFR SA din valoarea scadentă, până în prezent, 13 milioane lei și întreprinde în continuare demersurile necesare, atât pentru încasarea sumelor datorate de Autoritatea de Reformă Feroviară ca urmare a prestației efectuate, cât și pentru plata sumelor datorate CFR SA și celorlalți furnizori de servicii. Menționăm că dacă pe lângă subcompensarea sistemului de transport feroviar de călători se înregistrează și întârzieri în plata facilităților de călătorie acordate diferitelor categorii sociale și a compensației suntem practic în imposibilitatea respectării angajamentelor contractuale în termenele scadente. CFR Călători cere scuze publicului călător pentru incovenientele care pot apărea și face tot ce este posibil pentru a limita impactul acestora”, a transmis compania.

Veste proastă pentru județul Cluj

Potrivit Notificării CFR SA nr. 1/3472 din 20 august 2025, începând cu data de 1 septembrie și ulterior cu data de 1 octombrie, vor fi anulate mai multe garnituri care afectează direct județul Cluj și legăturile sale feroviare:

Aceste rute sunt esențiale pentru mobilitatea locuitorilor din județul Cluj, asigurând legături feroviare importante atât în interiorul Transilvaniei, cât și spre Brașov. Anularea lor riscă să creeze dificultăți pentru navetiști, elevi, studenți și călători care depind de transportul feroviar.

Exit mobile version