Profesorilor le va fi interzis prin lege să mai facă meditații cu elevii din clasele la care predau, a anunțat marți ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, precizând pentru HotNews.ro că această regulă ar putea fi aplicată din anul școlar 2022-2023 și că vor exista sancțiuni pentru cadrele didactice care nu o respectă.
- „Meditațiile se practică în orice stat european și nu i se poate interzice unui părinte să își dea copilul la pregătire suplimentară.
- Însă, o condiție de bun simț este ca profesorii să nu facă meditații cu elevii de la clasă.
- Vrem să avem relevanța notelor și respectarea conditiilor de etică, iar relevanța notelor are de suferit când un profesor face meditații cu elevii de la clasă”, a anunțat Sorin Cîmpeanu la digi24.ro
El a spus că o astfel de interdicție va fi impusă printr-o lege care va face parte din pachetul legislativ ce va fi adoptat prin Programul „România Educată”, declarându-se convins că va putea intra în vigoare din anul școlar 2022-2023.

