Dragă domnule Simonis,
Mi se pare absolut fabulos tupeul dumneavoastră! Se pare că, odată cu acumularea banilor, unora li se subțiază considerabil și stratul de bun-simț, iar când conturile cresc, modestia pare să intre în insolvență. Nu știu dacă există vreo legătură directă între cele două fenomene, dar, în anumite cazuri, rezultatul este spectaculos averea crește, discreția dispare, iar tupeul ajunge la cote la care bunul-simț nici măcar nu mai are curajul să bată la ușă.
Să ne înțelegem de la bun început nu este nicio vină să ai bani, dimpotrivă, este foarte bine să ai bani, să muncești, să reușești și să-ți permiți lucrurile la care alții doar visează. Dar există o diferență uriașă între a fi bogat și a simți nevoia să demonstrezi tuturor, cu fiecare ocazie, că ești bogat. Prima poate fi o realizare, a doua, de cele mai multe ori, este doar o problemă de educație și de caracter.
Ostentația de neam prost nu este o dovadă de succes, ci, mai degrabă, o radiografie a nivelului la care a ajuns omul, poți să ai milioane în cont și totuși să rămâi sărac la capitolul bun-simț, iar aici, din păcate, nu există credit bancar care să te ajute.
Nu spune nimeni că este ceva rău să organizezi o petrecere fastuoasă pentru botezul micului tău urmaș, problema apare însă atunci când vorbim despre o persoană publică, un om înregimentat politic, un om care ocupă o funcție publică și care, prin natura poziției sale, ar trebui să înțeleagă că nu mai trăiește exclusiv în bula propriilor privilegii.
Mai ales atunci când întreaga ascensiune socială și vizibilitate publică sunt legate de politică. Când, înainte de a ajunge în funcțiile care deschid uși, nu erați tocmai o figură reprezentativă a marilor cercuri financiare, iar după ce ați descoperit minunile vieții politice se pare că ați descoperit și codul de acces la o altă lume.
Nu insinuez nimic, Doamne ferește! Eu cred în continuare că succesul dumneavoastră financiar nu are nicio legătură cu politica. Probabil este doar o coincidență cosmică, v-ați născut sub o stea extrem de norocoasă, una dintre acelea care luminează direct spre conturile bancare, în timp ce restul românilor au avut ghinionul să se nască sub niște stele mai modeste, fără opțiunea cash și fără acces la pachetul premium al destinului.
Unii au primit de la viață salarii, rate, facturi și grija zilei de mâine, alții politicieni de profesie se pare, au primit un abonament la o existență în care problemele se rezolvă cu rezervări, invitații și destinații exotice. Fiecare cu steaua lui politică bun înțeles!
Dar, domnule Simonis, am să încerc să explic mai plastic despre ce este vorba. Se numește BUN-SIMȚ. Știți dumneavoastră, acea trăsătură de caracter care nu se cumpără de la magazinele de lux, nu se afișează pe Instagram și nici nu vine inclusă în pachetul unei funcții politice. Este acel lucru pe care îl înveți acasă, de la părinți și bunici, înainte să înveți să pronunți numele restaurantelor exclusiviste.
Este acea educație elementară care îți spune că nu este frumos să ieși să mănânci ostentativ în fața celui căruia îi este foame, chiar dacă tu ai masa plină. Nu pentru că ar trebui să-ți fie rușine că ai, ci pentru că ar trebui să-ți fie rușine dacă ai uitat că lângă tine sunt oameni care nu mai au și pe care ar trebui să îi ajuți eventual.
Iar România de astăzi nu duce lipsă de oameni care nu mai au.
Astăzi, poporul român suferă, unii suferă cu adevărat de foame, alții își calculează fiecare leu până la următorul salariu sau până la următoarea pensie. Familii întregi renunță la lucruri elementare pentru că prețurile au luat-o înaintea veniturilor, iar pensionarii, aceia pe care îi invocați cu atâta emoție în conferințele de presă, își numără medicamentele și facturile după 30-40 de ani de muncă.
Apropo de pensionari, domnule Simonis, mă întreb cum au privit acești oameni spectacolul opulenței? Cum credeți că s-a simțit un om care a muncit o jumătate de secol, care a plătit taxe și impozite o viață întreagă, când a văzut asemenea desfășurare de fast și opumență? Ce explicație îi oferiți unui pensionar care trebuie să aleagă între medicamente și alimente, în timp ce lumea celor privilegiați politic pare să funcționeze după alte reguli?
Desigur, nimeni nu vă cere să trăiți în sărăcie pentru a demonstra solidaritate. Nu vă cere nimeni să renunțați la ceea ce aveți. Dar există o diferență între a te bucura de ceea ce ai și a transforma bogăția într-un spectacol public, mai ales când reprezinți o categorie politică ce pretinde că vorbește în numele oamenilor simpli.
Nu este un păcat să fii bogat. Păcat este să nu știi să-ți trăiești bogăția cu smerenie. Păcat este să uiți de unde ai plecat, să pierzi contactul cu realitatea și să ajungi să crezi că lumea întreagă trebuie să-ți admire succesul doar pentru că ai reușit să organizezi o petrecere la care nota de plată ar putea rezolva problemele unor familii pentru întreaga viață.
Și, dacă tot vorbim despre lecții de viață, măcar să extragem ceva bun din toată povestea, uneori, oamenii își dau singuri arama pe față, fără să mai fie nevoie de adversari politici, investigații sau conferințe de presă. Este suficient să le dai ocazia să se afișeze și să-i lași să vorbească prin propriile alegeri.
Iar spectacolul nu se oprește aici.
Mă uitam și la o altă categorie de personaje ale acestei lumi politice privilegiate domnii trecuți bine de 50 de ani, ajunși la vârsta la care preocuparea firească ar trebui să fie nepoții, liniștea, poate o partidă de șah sau o plimbare prin parc, dar care au descoperit brusc că tinerețea nu are vârstă, mai ales atunci când portofelul încă funcționează impecabil.
Îi vezi la braț cu domnișoare trecute puțin de 20 de primăveri, care, bineînțeles, s-au îndrăgostit iremediabil de junii noștri primi. O iubire atât de pură, atât de sinceră și atât de dezinteresată, încât le sunt alături pretutindeni la Dubai, la Paris, la cumpărături și prin toate locurile în care destinul îi poartă pe acești Romeo în varianta old ai politicii românești.
Și să nu îndrăznească cineva să pună la îndoială autenticitatea acestor povești de dragoste! Când doi oameni se iubesc, diferența de vârstă este doar un număr, iar dacă între ei mai există și o mică diferență de cont bancar, probabil că este doar un detaliu lipsit de importanță.
Mai ales că junii noștri au și ei nevoi specifice vârstei. După o anumită perioadă, genunchii nu mai sunt ce-au fost, spatele începe să dea semne de oboseală, iar reumatismul nu ține cont nici de funcții, nici de conturi. Numai că, na, nu le mai cășună Olăneștiul sau Băile Felix! Ce să caute ei acolo, printre pensionarii care își drămuiesc banii de tratament? Pentru asemenea destine romantice există Saint-Tropez, Coasta de Azur și alte stațiuni cu nume greu de pronunțat, dar ușor de achitat atunci când nu te uiți prea atent la factură.
În fond, fiecare are dreptul la fericire. Unii o caută în familie, alții în muncă, alții în liniștea unei pensii câștigate după zeci de ani de trudă, iar alții în destinații exotice, unde tinerețea se întâlnește miraculos cu experiența, iar experiența are, întâmplător, și un portofel generos.
Ce să mai vorbim despre discreție? A devenit o virtute demodată. Astăzi, dacă nu te afișezi, parcă nici nu ai fost. Dacă nu arăți, nu exiști. Dacă nu postezi, nu te-ai distrat. Iar dacă nu știe tot poporul cât te-a costat petrecerea, înseamnă că ai făcut-o degeaba.
Numai că există o problemă în timp ce unii politicieni își numără invitații la petreceri exclusiviste, alții își numără zilele până la următoarea pensie. În timp ce unii politicieni își aleg destinația următoarei vacanțe, alții se întreabă dacă își permit să încălzească locuința la iarnă. În timp ce unii politicieni își etalează luxul, alții își ascund neputința de a le cumpăra copiilor sau nepoților tot ce au nevoie.
Iar când cei care ar trebui să înțeleagă aceste realități ajung să trateze opulența ca pe o normalitate, poate că nu mai avem doar o problemă de gusturi, ci una de perspectivă și de responsabilitate publică.
Domnule Simonis, nu vă reproșează nimeni că aveți bani. Vă reproșăm, simbolic, că unii dintre cei care ar trebui să înțeleagă cel mai bine realitatea românilor par să fi uitat complet cum arată ea. Nu vă cere nimeni să vă ascundeți viața privată, dar poate ar fi momentul să înțelegeți că funcția publică nu este o invitație permanentă la spectacol, iar politica nu ar trebui să fie confundată cu un club exclusivist în care intrarea se face pe bază de relații și privilegii.
Până la urmă, caracterul nu se măsoară în valoarea meniului, numărul invitaților, marca mașinii sau numărul de ștampile din pașaport. Iar respectul oamenilor nu se cumpără cu petreceri fastuoase și nici nu se obține prin afișarea bogăției.
În rest, să sperăm la mai bine, că de rău ne-am cam săturat! Iar dacă tot nu putem schimba stelele sub care ne-am născut, măcar să încercăm să schimbăm oamenii care ne conduc. Poate așa vom avea, într-o bună zi, politicieni care să înțeleagă că România nu este proprietatea lor, că funcțiile sunt vremelnice, că banii nu cumpără caracter și că, indiferent cât de sus ajungi, tot trebuie să știi să te porți cu cei care au rămas jos.
Pentru că, domnilor, luxul poate fi cumpărat, funcția poate fi obținută, dar bunul-simț ori îl ai, ori nu. Și, din păcate, pentru acesta nu există nici finanțare europeană, nici rectificare bugetară!
Despre Mihai Curteanu
Este absolvent de drept, antreprenor, pasionat de urbanism și de provocările dezvoltării metropolitane. Ideologic îmbrățișează valorile conservatoare și creștine. În prezent este secretarul general al AUR Cluj.