Site icon Apuseni Info

Mircea Abrudean, singurul politician clujean într-o funcție de top național: Va prelua șefia Senatului!

Mircea Abrudean, singurul politician clujean într-o funcție de top național: Va prelua șefia Senatului!

Mircea Abrudean este, în acest moment, politicianul clujean cu cel mai înalt potențial de avansare în structurile centrale ale statului. Conform declarațiilor făcute de Ilie Bolojan, lider al PNL și premier desemnat, Abrudean urmează să fie propunerea oficială a liberalilor pentru președinția Senatului, în condițiile în care această poziție ar putea deveni vacantă chiar în cursul săptămânii viitoare.

„Săptămâna viitoare este foarte posibil să avem o vacantare a poziției de președinte al Senatului. În această situație, propunerea pe care PNL o va face va fi în persoana domnului Mircea Abrudean, care este în prezent senator, vicepreședinte al Senatului și care a asigurat și în lunile trecute interimatul la conducerea Senatului, la început de an”, a declarat Ilie Bolojan.

Un traseu profesional solid

Mircea Abrudean este licențiat în Relații Internaționale și Studii Europene, diplomă obținută la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ulterior, și-a completat studiile cu un masterat în Managementul Proiectelor la SNSPA, București.

Cariera sa administrativă a început în administrația locală. În noiembrie 2019, a ocupat, pentru o scurtă perioadă, poziția de consilier superior la Primăria Municipiului Câmpia Turzii, post pe care l-a părăsit pentru a deveni prefect al județului Cluj. A deținut această funcție din decembrie 2019 până în februarie 2023, perioadă în care s-a remarcat printr-un stil tehnocrat și o atitudine echilibrată în gestionarea crizelor locale.

După finalizarea mandatului de prefect, Mircea Abrudean a fost ales senator din partea Partidului Național Liberal și a devenit rapid unul dintre vicepreședinții Senatului. De altfel, el a asigurat și interimatul la conducerea Senatului în primele luni ale anului 2024.

Într-un climat politic incert, în care temele de stabilitate și eficiență administrativă sunt din ce în ce mai importante, Mircea Abrudean este perceput drept un politician discret, dar eficient, cu o imagine publică pozitivă și cu experiență practică în conducerea instituțiilor publice.

Exit mobile version