La cum este vremea afară, la prima vedere am fi tentați să afirmăm „winter is coming” la Brad, însă efervescența ultimelor zile, cu privire la stabilirea noului viceprimar al orașului, cât și viitoarea dezbatere în Consiliul Local Brad, au încins rău spiritele, mai exact partidele.
Ieri, în obișnuitul live, primarul Bradului a prezentat brădenilor opinia sa cu privire la noul Consiliul Local Brad și la speța viitorului viceprimar, o opinie pe care astăzi și-a argumentat-o mai pe larg la 7HD-Live, emisiune la care a participat și senatorul PSD din Valea Jiului, Cristian Resmeriță.
Cazacu: Am încredere că cel puțin o parte din consilierii locali aleși, alții decât cei ai PSD-ului (…) vor da curs propunerilor primarului municipiului Brad.
„Am observat în ultima vreme că e foarte multă polemică pe rețelele de socializare legat de faptul că cel ce va fi propus din partea opoziției, adică ei deja se gândesc să formeze opoziție, se va opune proiectelor primarului. Nimic mai greșit pentru că jurământul pe care l-am pus fiecare dintre noi, primar și aleși locali, spune că trebuie să respectăm Constituția și legile țării, trebuie să facem tot ceea ce stă în puterea și priceperea noastră pentru binele locuitorilor municipiului Brad. Nu vorbește de interes politic, de interes individual pentru a fi viceprimar sau nu ne vorbește nicidecum despre opoziție în cadrul unui Consiliu Local.
De aceea eu am încredere că cel puțin o parte din consilierii locali aleși, alții decât cei ai PSD-ului, pentru că noi am discutat aceste lucruri, vor da curs propunerilor primarului municipiului Brad ales pentru a cincea oară pentru a vota propunerea primarului pentru funcția de viceprimar.
În caz contrar, dacă va fi ales un alt viceprimar care nu va ști să facă echipă cu mine, îi reamintesc că în conformitatea cu Codul Administrativ, viceprimarul este în subordinea primarului, scris la modul imperativ și va primi atribuții doar în măsura în care primarul îi dă aceste atribuții. Ar fi dureros să constat că avem un viceprimar care va face doar opoziție și care nu va putea să fie împuternicit cu niciun fel de atribuții pentru a face bine municipiului Brad”
Primarul Bradului îl susține în continuare pe Podaru Vasile Ștefan în poziția de viceprimar dar nu ar spune nu nici unei alte variante alese de opoziție, dacă acel consilier va dori să colaboreze cu primarul: „Eu am avut opinia și sunt de părere că un viceprimar din partea PSD, actualul viceprimar, de fapt și-a încetat mandatul acum câteva zile, domnul Podaru Vasile Ștefan este potrivit pentru această poziție. Nu exclud nici varianta ca o altă formațiune politică, dacă ei se unesc cu toții să vină cu o altă persoană, să colaboreze cu mine. Principalul argument este colaborarea corectă cu primarul ales și împreună să facem bine pentru locuitorii municipiului Brad iar în ceea ce privește statutul de consilier local, foarte mulți confundă statutul de consilier local cu statutul de primar. Consilierul local este membru al Consiliului Local și Consiliul Local este deliberativ, consilierul local individual are atribuții foarte restrânse, are doar drept de inițiativă de proiecte de hotâtărâri de Consiliu Local și dreptul de a lua audiențe, dreptul la opinie. Altele și le manifestă doar în plenul Consiliul Local și primarul duce la îndeplinire hotărârile de Consiliu Local.
Așa că, nu aș vrea să le răcesc entuziasmul unora care dacă sunt aleși consilieri se și văd în continuarea campaniei electorale pentru funcția de primar. Noi avem o misiune comună acum, care se numește binele locuitorilor municipiului Brad, cu bună credință, într-o perioadă în care trebuie să gestionăm sănătatea publică a populației, într-o perioadă în care trebuie să asigurăm încălzirea locuințelor populației, într-o perioadă în care trebuie să găsim soluții pentru a crea noi locuri de muncă, într-o perioadă în care trebuie să depășim o situație destul de delicată care o avem cu distribuția de gaz metan în municipiul nostru, adică vorbesc de proiecte majore”.
Pe de altă parte, ieri, după transmisiunea video live a primarului, liderul USR PLUS, Raul Matei i-a răspuns primarului, transmițându-i că legislativul local nu se va opune proiectelor pozitive pentru brădeni, însă Consiliul Local „nu va fi un instrument de decor”.
„Urmăresc live-ul primarului ca un cetățean cuminte și ,,blocat” de pe alt cont, nu al meu. Mai mult decât atât, ca un consilier ales și cu cele mai multe voturi după actualul primar, condamn modul de a transmite în acest fel ,,informațiile periodice”.
Nu pe resursele tuturor brădenilor și doar pentru un segment ales pe sprânceană! Informația e pentru toți cetățenii !!! Indiferent de rasă, etnie, gen și apartenența politică!
Ce vreau eu să scot în evidență acum e că acest cetățean, Cazacu Florin, nu se poate folosi de resursa materială și umană a comunitătii brădene în scop propriu, chiar electoral aș zice! Poate să o facă, dacă dorește, de pe contul personal, fără a implica baza materială și instituția Primăria Brad
Întrebările pe care vrea să le audă sunt cenzurate! Întrebările care ridică discuții pertinente nu pot fi puse!
Cetățenii brădeni prin taxele și impozitele lor îi plătesc salariul și îi fac posibil acest live. Oameni aduși la lucru în zi de duminică, plătiți din banii noștri, cu siguranță cu remunerație dublă, ( așa e „legal”), energie electrică plătită din banii brădenilor! Nu așa!!!
Îi transmit și eu un mesaj domnului primar, așa cenzurat cum sunt. Nu am niciun dubiu că nu îi va parveni:
Consiliul Local e deliberativul, Primarul este executivul. Vă reamintesc asta! Consiliul Local nu se va opune proiectelor pozitive pentru brădeni. Consiliul Local nu va fi un instrument de decor și în subordinea Primarului cum s-a întâmplat în cel puțin ultimele 4 mandate” i-a transmis Matei lui Cazacu.
Pe de altă parte, în tot acest timp, poziția PER Brad este interesantă, practic Dorin Sorin David nu intră în acest dialog, în aceste zile având o întâlnire de taină cu președintele Partidului Ecologist Român, Dănuț Pop. Ecologiștii pot fi cheia de balanță sau de luptă totală în următorii patru ani în Consiliul Local Brad iar echipa PER Brad își propune un plan politic pe termen lung, prin urmare cei trei ecologiști își vor cunoaște corect valoarea în negocierile din perioada imediat următoare.
Surse din PNL Brad afirmă că liberalii nu ar spune nu unei variante în care un consilier PNL să ajungă viceprimar, însă monitorizarea de la nivel județean îi face să fie precauți în eventualele negocieri cu PSD și Florin Cazacu. De asemenea, va fi interesant rolul lui Bârea în perioada următoare în organizație, acesta având probabil cel mai consistent bagaj electoral, individual, din filiala municipală PNL Brad. Rămâne să vedem cum va muta Florin Oprișa, pentru că ce se întâmplă în acest moment în Brad, din punct de vedere politic, este șah curat.

