Site icon Apuseni Info

Modernizarea liniei de cale ferată Cluj-Oradea, întârziată din cauza unei zone inundabile! Grindeanu: „Există un scenariu de a nu se finaliza până în vara anului viitor!”

Modernizarea liniei de cale ferată Cluj-Oradea, întârziată din cauza unei zone inundabile! Grindeanu: „Există un scenariu de a nu se finaliza până în vara anului viitor!”

Proiectele de modernizare a infrastructurii feroviare, finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se confruntă cu dificultăți majore. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a avertizat că un lot de pe magistrala Cluj–Oradea este serios afectat de întârzieri, riscând să compromită termenul limită pentru finalizare.

Potrivit reglementărilor europene, proiectele finanțate prin PNRR trebuie să fie complet implementate până în vara anului 2026. În caz contrar, România va pierde finanțarea europeană destinată acestor lucrări, fiind nevoită să suporte cheltuielile din bugetul național.

Sorin Grindeanu a subliniat că, în domeniul infrastructurii feroviare, există deja semnale de alarmă privind ritmul slab de execuție pe anumite secțiuni aflate în proces de modernizare. Deși o parte a lucrărilor avansează conform planificării, există riscul real ca unele loturi, inclusiv cel de pe traseul Cluj–Oradea, să nu fie finalizate la timp: „Și mă refer la trei dintre ele. De exemplu, e un lot pe Episcopie – Cluj care un pic e blocat, fiindcă avem un constructor care ne spune că acolo e o zonă inundabilă. Acum vă dau un exemplu. Cei care au proiectat spun că nu. 

Avem tot felul de expertize, contra-expertize, deci suntem într-o situație care s-ar putea să ne ducă în acest scenariu, de a nu finaliza până în vara anului viitor. Nu se întâmplă lucrul ăsta, le transferăm, așa cum v-am spus, pe Programul Operațional de Transport. Deci noi nu pierdem bani, având în vedere că aveam această rezervă de aproximativ 14 miliarde”, a explicat marți ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă.

Exit mobile version