Apuseni Info

Municipiul Brad s-a înfrățit cu orașele Caspe din Spania, Gaillac din Franța și Santa Maria a Vico din Italia

Municipiul Brad s-a înfrățit cu orașele Caspe din Spania, Gaillac din Franța și Santa Maria a Vico din Italia, a anunțat joi, primarul Florin Cazacu.

„Întâlnirea a avut loc în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene nerambursabile, având ca obiect buna colaborare instituțională și întărirea sentimentului de fraternitate europeană.

Semnarea acestui acord a avut loc la Teatrul Goya din Caspe, în prezența delegațiilor din cele patru orașe, însoțite de către primarii celor patru comunități.

Din delegația brădeană au făcut parte tineri, reprezentanți ai administrației publice locale și membri ai Ansamblului Folcloric „Doina Crișului” Brad.

De asemenea, la sediul Primăriei din Caspe, primarii localităților au fost invitați să semneze în cartea de onoare a orașului, prilej cu care a avut loc un schimb de experiență în plan administrativ.

Programul proiectului cuprinde un concurs de fotografie din orașele participante, iar Ansamblul Folcloric „Doina Crișului” va susține un spectacol, având ca scop promovarea folclorului tradițional românesc de care se vor bucura și cei peste 500 de români stabiliți aici.

Cu această ocazie, am adresat invitația celor trei primari, de a ne vizita la Brad, pentru perfectarea formalităților de înfrățire, conform legislației din România” a anunțat primarul din Brad.

Despre Caspe din Spania, Gaillac din Franța și Santa Maria a Vico din Italia

Santa Maria a Vico – La Basillica di Maria
Biserica de Sfânta Maria Mare a Pilarului din Caspe
Gaillac – Marché couvert et maison à colombages place du Griffoul

Exit mobile version