Site icon Apuseni Info

Nicușor Dan: România este sub umbrela nucleară oferită de SUA. Președintele evită un răspuns direct privind inițiativa Franței

Nicușor Dan: România este sub umbrela nucleară oferită de SUA. Președintele evită un răspuns direct privind inițiativa Franței

Președintele Nicușor Dan a evitat să ofere un răspuns explicit la întrebarea unui jurnalist privind poziția României față de inițiativa Franța de extindere a protecției nucleare pentru alte state europene. Declarațiile au fost făcute joi, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Varșovia, alături de omologul său din Polonia.

Întrebat care ar fi răspunsul României la propunerea Franței privind extinderea umbrelei nucleare, șeful statului a subliniat că România beneficiază deja de protecția nucleară în cadrul NATO, prin garanțiile oferite de Statele Unite ale Americii.

„România, ca toate țările NATO, este sub umbrela nucleară NATO oferită de SUA. Ca țară membră NATO, România e parte la deciziile, programele cu componentă nucleară din cadrul Alianței. Deci România e acoperită, e sub o umbrelă nucleară”, a declarat președintele Nicușor Dan.

În același context, șeful statului a menționat relația strategică pe care România o are cu Franța, fără a detalia însă modul în care aceasta s-ar putea concretiza în domeniul securității nucleare.

„În relația cu Franța am un parteneriat strategic, pe mai multe paliere. Acest parteneriat e într-o extindere și mă opresc aici”, a afirmat președintele.

Declarațiile au venit pe fondul discuțiilor din spațiul european privind consolidarea capacităților de apărare ale continentului și rolul pe care Franța l-ar putea juca prin extinderea protecției nucleare asupra altor state europene. România, ca stat membru NATO, participă la mecanismele de consultare și decizie ale alianței în ceea ce privește politica nucleară și securitatea colectivă.

Exit mobile version