Apuseni Info

Nokian Tyres, afacerea de 650 milioane de euro din Oradea, la un an de producție: Perspective de dezvoltare în parteneriat cu autoritățile locale!

Președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a participat la o întâlnire cu reprezentanții conducerii companiei Nokian Tyres, ocazie cu care a vizitat și fabrica de anvelope din Oradea. Compania a marcat astfel un an de activitate de la începerea producției în România, în cadrul unei investiții care se ridică la 650 de milioane de euro – cea mai mare investiție din județul Bihor din ultimele trei decenii și jumătate.

La discuțiile purtate au fost prezenți directorul general al companiei, Susanna Tusa, directorul fabricii din Oradea, Adorian Ioiart, precum și alți membri din conducerea Nokian Tyres.

„I-am asigurat de întregul sprijin al Consiliului Județean Bihor în dezvoltarea în continuare a companiei”, a declarat Mircea Mălan. În cadrul întrevederii, oficialul bihorean a prezentat reprezentanților Nokian Tyres proiectul educațional „Campus Oradea”, o inițiativă dedicată formării profesionale a tinerilor, începând de la vârsta de 14 ani. Proiectul este susținut de nouă companii și asocieri de firme locale, care sprijină formarea meseriilor cerute în industrie.

Reprezentanții Nokian Tyres au fost invitați să viziteze campusul și să analizeze oportunitatea de a se implica în acest demers educațional, în contextul unei nevoi tot mai mari de forță de muncă specializată.

Totodată, au fost discutate și inițiativele Consiliului Județean Bihor în domeniul protejării mediului, precum campaniile „Luna curățeniei” și „Bihorul Plantează”. Aceste proiecte rezonează cu angajamentul asumat de Nokian Tyres, care operează la Oradea prima fabrică de anvelope din lume cu emisii zero de dioxid de carbon.

„Voi continua astfel de întâlniri cu fiecare companie care dorește să se implice mai mult în comunitate”, a subliniat Mircea Mălan, reafirmând deschiderea administrației județene către colaborarea cu mediul de afaceri.

Exit mobile version