Nopți de iarnă în Mărișel. Peisajele sunt din basmele cu zâne și zmei ale lui Ispirescu

Marișel este un sat de poveste situat în județul Cluj, în inima Munților Apuseni, la o altitudine de aproximativ 1.200 de metri. Acest loc de o frumusețe aparte este nu doar un refugiu pentru iubitorii naturii, ci și un simbol al tradițiilor românești autentice, păstrate cu mândrie de localnici. Marișel reușește să îmbine armonios peisajele impresionante, istoria bogată și cultura vie, atrăgând atât turiști, cât și pe cei care caută să redescopere rădăcinile spirituale ale României.
Mărișel, sat de vis din Mărișel, „locuri încărcate de istorie, folclor și peisaje desprinse din basmele cu zâne și zmei ale lui Ispirescu”, astfel descrie satul superb din Apuseni, autorul unei poze mirifice – Raul Dumitru.
„Pentru a cunoaște spațiul mioritic al Apusenilor, trebuie să poposim și pe piciorul de plai românesc Mărișel.
O gură de rai prâvălită aici, pe pâmântul Țării Moților, între apele Răcătăului și Somesului Cald, pe o suprafață de 8594 de hectare, adăpostește 1786 de mărișeleni căliți în vremuri istorice de restriște dar și la școala rigorilor naturii.
Aceste locuri încărcate de istorie, folclor și peisaje desprinse din basmele cu zâne și zmei ale lui Ispirescu, te invită să poposești pe Dealul Fântânele la 1341 de metri sau pe Dealul Copcei la 1289 de metri si sã admiri Mărișelul în toată măreția, seninătatea și culoarea lui de catedrală străjuită de liniștea munților.
Aici, mai aproape de cer, asiști la spectacolul norilor, la concertul vântului printre brazi, îți încarci retina cu frumusețea peisajului alpin și asculți poveștile și legendele izvoarelor culese de prin negura timpului și de prin cotloane numai de ele știute. Te simți mai liber, mai aproape de strămoși, de tradiții, de Dumnezeu, de viața rustică și arhaică. Tu ai fost aici?” a descris satul Mărișel, autorul, Raul Dumitru.
Pe lângă frumusețea naturală și tradițiile autentice, Marișel este și o destinație turistică bine pregătită să întâmpine vizitatorii. Stațiunea de schi din apropiere oferă pârtii moderne pentru iubitorii sporturilor de iarnă, iar cabanele și pensiunile rustice oferă un refugiu confortabil pentru turiștii care vor să se bucure de liniștea muntelui.
