Site icon Apuseni Info

Nu trece ziua și polițiștii din Tinca au clienți „fără număr”: Un tânăr din Beliu a fost tras pe dreapta și testat antidrog!

La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 08.30, pe drumul județean 792/A, în localitatea Tinca, județul Bihor, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au depistat în trafic un bărbat de 27 de ani, din localitatea Beliu, județul Arad, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.

În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoanele fiind conduse la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și a consumului unor substanțe interzise.

În acest caz a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive.

Exit mobile version