La 30 noiembrie a.c., pe D.N.76, între localitățile bihorene Beiuș și Drăgănești, polițiștii Compartimentului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au depistat în trafic o femeie de 50 de ani, din comuna Drăgănești, în timp ce conducea un autoturism care avea aplicate plăcuțe cu un număr de înmatriculare provizoriu expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.
