Site icon Apuseni Info

O hidrocentrală de mică putere se va construi în Apuseni, la doi pași de Câmpeni! A fost emis acordul de mediu!

O hidrocentrală de mică putere se va construi în Apuseni, la doi pași de Câmpeni! A fost emis acordul de mediu!

Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Alba a emis acordul de mediu pentru proiectul intitulat “Construire centrală hidroelectrică de mică putere – Valea Mare, comuna Bistra, județul Alba”. Proiectul vizează edificarea unei centrale hidroelectrice pe cursul pârâului Valea Mare, în comuna Bistra, una dintre cele mai extinse comune din România.

Hidrocentrala va avea o capacitate instalată de 7,31 MW, ceea ce o încadrează în categoria centralelor de mică putere, dar cu un potențial semnificativ de contribuție la producția de energie electrică din surse regenerabile.

Potrivit documentației depuse de investitor și analizate de APM Alba, proiectul își propune valorificarea resursei hidroenergetice a pârâului Valea Mare, cu respectarea cerințelor de protecție a mediului și a biodiversității din zonă. Emiterea acordului de mediu presupune că proiectul, în forma sa actuală, respectă legislația în vigoare privind protecția mediului și poate fi implementat fără a produce un impact semnificativ negativ asupra ecosistemelor locale.

Proiectul se va implementa în comuna Bistra, pe râul Valea Mare, în intravilanul și extravilanul satelor Ciuldești, Bălești-Cătun, Durăști, Poiană.

Lucrările propuse se vor realiza în zona cursului de apă, zona drumului forestier și zona drumului comunal DC97, după cum urmează:

CHEMP Valea Mare cu o capacitate instalată de producere a energiei electrice de 7,31 MW va fi formată din:

Captarea apei – care se va realiza prin execuția unui canal între malul stâng al pr. Valea Mare și capătul amonte al viitorului bazin de captare, canal prin care o parte din debitul apei se va scurge gravitațional, fără a necesita lucrări în albie. În aval se va asigura debitul de servitute de 0,195 mc/s. Captarea apei se situează la cota 1050 mdMN.

Bazinul de retenție și liniștire a apei va avea următoarele caracteristici constructive:

Camera de încărcare (cămin din beton) va fi amplasată în aval de bazinul de retenție și de liniștire a apei, adiacent acesteia și are rolul să asigure funcționarea în tandem a celor două microhidrocentrale. Accesul apei din camera de încărcare în conducta de aducțiune poate fi blocat cu o vană fluture acționată electric.

Conducta de aductiune a apei va avea o lungime totală de cca. 7.550 m, din care tronsonul 1 până la MHC2 – amonte va fi de cca. 3.400 m, iar tronsonul 2 până la MHC1- aval va avea o lungime de cca. 4.150 m.

Rămâne de văzut cum se va derula efectiv implementarea proiectului, care sunt etapele următoare și ce măsuri vor fi luate pentru a asigura un echilibru între dezvoltarea energetică și protejarea mediului natural al zonei Valea Mare.

Exit mobile version