O mănăstire din Apuseni, județul Cluj, a fost prădată de hoți! Hoții au furat artefacte din metale prețioase.
,,În cursul serii de 13 decembrie a.c., polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că, în perioada 12-13 decembrie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras mai multe obiecte confecționate din metale prețioase, situate în proximitatea unei icoane dintr-o mănăstire aflată în comuna Rîșca.
În cauză, sunt desfășurate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în vederea identificării persoanelor bănuite, recuperării prejudiciului și dispunerii măsurilor legale ce se impun.”, a transmis IPJ Cluj pentru Apuseni Info.
Furtul dintr-o biserică este considerat un păcat extrem de grav în multe culturi și religii, iar tradițiile populare românești asociază astfel de fapte cu blesteme și pedepse divine severe. Conform credinței ortodoxe, biserica este un loc sacru, iar orice furt de obiecte sfinte (precum icoane, lumânări, bani din cutia milei, sau alte lucruri consacrate lui Dumnezeu) este un act direct împotriva lui Dumnezeu.

