Duminică noaptea, în jurul orei 01.00, un echipaj al Poliţiei Rutiere din Brad pe DN 74 a plecat în urmărirea unei șoferițe din Crișcior până la Barajul Mihăileni.
„În zona barajului Mihăileni, şoferul autoturismului urmărit a oprit, iar echipajul de poliţie s-a oprit în spatele acestuia, la o distanţă de aproximativ patru metri. Poliţiştii au coborât din autospecială pentru a efectua identificarea conducătorului auto, moment în care acesta a executat manevra de mers cu spatele, lovind autospeciala de poliţie. La volan se află o tânără în vârstă de 20 ani, care a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier nu au existat victime”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, publicația adevarul.ro
Tânăra de 20 de ani va fi cercetată pentru conducerea autovehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice.

