Președintele USR Hunedoara, fostul subprefect Oana Biriș, a comentat letargia autorităților de a acționa în cazul COPIII SOARELUI, o letargie a autorităților de peste 20 de ani, din 1997.
„Mi se pare halucinant că a fost necesar un articol în presă ca procurorii „să se autosesizeze” cu privire la o comunitate care există din 1997 și despre care în zonă se vorbește intens de minim 10 ani.
Și mă înfurie maxim nonșalanța cu care autoritățile dau din umeri sau declară că ele „și-au făcut treaba”. Au făcut pe naiba!
Să luăm, spre exemplu, cazul minorilor din comunitate, unde lucrurile erau simple și clare. Vorbim, la ora asta, despre 23 de copii care, apropo, nu se știe exact unde sunt. 23 de copii care nu sunt înscriși în sistemul de educaţie pentru că „sunt educați în sistem homeschooling”.
Serios? Articolul 16 din Legea Educației specifică faptul că învățământul general obligatoriu este de 10 clase și cuprinde învățământul primar și cel gimnazial. Același articol din legislație specifică și faptul că grupa mare, din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani, este obligatorie din 2020 (grupa mijlocie va fi obligatorie din 2023 și grupa mică va fi și ea obligatorie din anul 2030).
Neînscrierea sau retragerea copilului din învățământul general obligatoriu (incluzând grupa mare din cadrul instituției pentru educarea copiilor între 3 și 6 ani) POATE atrage după sine sancțiuni de ordin penal pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicare a accesului la învățământul general obligatoriu, prevăzută de art. 380 din Codul Penal și sancționată cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau amendă penală.
Conform art. 32 din Constituție, dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare, ceea ce demonstrează temeiul nelegalității și imposibilității educării copilului în sistemul numit homeschooling.
Primăria cunoștea situația, ar fi putut sesiza organele competente iar părinții copiilor preșcolari și școlari puteau răspunde cu închisoare sau amendă penală. Puteau, dar asta presupunea, cum am spus deja, ca instituțiile să-și facă treaba. E mai simplu să întorci capul, leafa oricum o încasezi.
N-ai cum să nu te întrebi, de fapt câți Copiii Soarelui or fi abandonați de instituțiile astea care colcăie de nepăsare și incompetență?” a comentat situația Oana Biriș.

