Apuseni Info

Oana Biriș trage cu tunul: Sunteți mincinoși, avari și incompetenți, sunteți Coaliția Prăduirii și Sărăciei!

Fostul subprefect al Hunedoarei, Oana Biriș, pare să fi scos artileria grea în lupta cu PSD-ul și PNL-ul la nivel județean și național și critică dur coaliția de guvernare. De această dată, ținta atacului sunt patru social-democrați hunedoreni, primarii din Hunedoara, Uricani, deputatul Natalia Intotero și vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Alin Țambă.

E bun PNRR când vă lăudați că aduceți bani pentru reducerea abandonului școlar. Sau pentru valorificarea patrimoniului cultural.

E perfect PNRR când, deși n-ai cheltuit niciodată mai mult de 8% din PIB pe pensii, poți minți cu nerușinare că din cauza plafonului de 9,4% nu poți tu crește acum pensiile.

Minți, nu ai bani la buget ca să crești pensiile atât cât ai promis! Nu le crești pentru că nu vrei să desființezi pensiile speciale, alea care sunt undeva la aproape 1% din PIB, și vorbim de doar câteva mii de oameni, adică o sumă enormă care ar putea fi redirecționată.

Nu le crești pentru că în loc să tai din cheltuielile statului, le crești în continuare în cel mai nesăbuit mod cu putință, suplimentând locurile călduțe și sporurile pentru găștile de partid.

Vă prefaceți în al 25-lea ceas că aveți grijă de români, dar îi amăgiți cu pachete de măsuri care nu pot fi aplicate sau nu au surse de finanțare.

Încasați mai mulți bani la buget din măririle de prețuri, dar în loc să reduceți taxarea, pentru a lăsa banii în buzunarul românilor, ca să-i poată cheltui cum cred că e bine pentru ei, îi amăgiți cu firmituri.

Conduceți localități, județe, țara de zeci de ani. De tot atât timp vă bateți joc de banii contribuabilului și ne îndatorați la megadobânzi, dar aveți tupeul să plângeți „greaua moștenire” a celor 8 luni în care a fost și USR la guvernare. Băgați în buzunar cu zece mâini și nu faceți nimic în folosul oamenilor pe termen lung.

Sunteți mincinoși, avari și incompetenți, sunteți Coaliția Prăduirii și Sărăciei!” a anunțat Biriș.

Exit mobile version