Site icon Apuseni Info

OFICIAL: PSD îi propune pe Alexandru Cordoș pentru funcția de prefect și pe Florentin Burz pentru cea de subprefect

OFICIAL: PSD îi propune pe Alexandru Cordoș pentru funcția de prefect și pe Florentin Burz pentru cea de subprefect

Miercuri, 28 octombrie, în cadrul ședinței reunite a Biroului Permanent Județean și a primarilor social-democrați din județ, Organizația Județeană PSD Cluj a votat nominalizarea și susținerea lui Alexandru Cordoș pentru funcția de prefect al județului Cluj și a lui Florentin Burz pentru funcția de subprefect.

Decizia a fost luată în urma discuțiilor privind actualul context politic și administrativ, precum și prioritățile județului Cluj pentru perioada următoare. Prin aceste propuneri, PSD Cluj își asumă responsabilitatea participării la actul administrativ și susține consolidarea colaborării dintre instituțiile statului și autoritățile locale.

Nominalizările au la bază experiența celor doi social-democrați în administrația publică și cunoașterea realităților județului.

Alexandru Cordoș a ocupat funcții în administrația locală și centrală, inclusiv în cadrul Prefecturii Cluj, și a reprezentat județul în Parlamentul României, în calitate de senator.

La rândul său, Florentin Burz a exercitat funcția de subprefect al județului Cluj între anii 2024-2026, timp în care a fost și coordonatorul proiectului de reabilitare energetică a Palatului Administrativ din Cluj-Napoca, investiție destinată modernizării infrastructurii publice și îmbunătățirii condițiilor de funcționare a instituțiilor găzduite de clădire.

„Administrația trebuie să fie aproape de oameni și de problemele cu care aceștia se confruntă. Județul Cluj are nevoie de dialog între instituții, de respectarea responsabilităților administrative și de o colaborare constantă cu primarii, indiferent de apartenența politică. Propunerile formulate de organizația noastră au la bază experiența și responsabilitatea celor doi colegi, dar și angajamentul nostru de a contribui la buna funcționare a administrației județene”, a declarat președintele PSD Cluj, Vasile Dîncu.

PSD Cluj își exprimă susținerea pentru cei doi colegi și încrederea în responsabilitatea cu care vor reprezenta județul, în eventualitatea numirii. Organizația noastră rămâne o echipă unită, care își asumă deciziile și munca necesară pentru a le duce mai departe. Împreună cu primarii, aleșii locali și reprezentanții noștri în instituțiile publice, vom continua să susținem proiectele de dezvoltare ale județului și să lucrăm pentru interesele clujenilor.

Exit mobile version