Site icon Apuseni Info

Opera Aperta, de la o simplă gală la un festival de referință pentru Cluj

Opera Aperta, de la o simplă gală la un festival de referință pentru Cluj

Prezent în cadrul emisiunii Horia Nasra Show, directorul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, Florin Estefan, a vorbit despre transformarea spectaculoasă a proiectului Opera Aperta, care a ajuns, în zece ani, de la o gală organizată în aer liber la unul dintre cele mai importante festivaluri lirice din țară.

„Cât despre Opera Aperta, că spuneam că a fost un real succes, acest mic proiectel, care acum 10 ani era o gală, un spectacol în aer liber cu o gală și l-am crescut organic de la an la an, a ajuns în Ditamai Festivalul cu 20 de evenimente în 7 zile.

Unele dintre ele erau simultan și cu sălile pline, sălile, spațiile, locurile pe care noi le-am pus la dispoziție erau ocupate în totalitate, cu concerte la miezul nopții sold out toate. Un mare succes, un reach de peste 3 milioane pe social media, ceea ce e foarte bine pentru un festival nișat, că noi nu ne comparăm cu un festival destinat tinerilor, muzică electronică și de mare cerere, sau un festival de familie, un festival acelor iubitorilor de operă cu scopul de a face un fel de prozelitism pentru acest gen, de a prezenta publicului ceea ce facem noi și de a ajuta să le placă și să se îndrăgosească de această muzică, de acest gen liric și să-i avem în sala de spectacol. Și până acum a funcționat foarte bine”, a declarat Florin Estefan.

Conceptul Opera Aperta este unul inovator pentru spațiul cultural românesc, reușind să aducă opera mai aproape de publicul larg prin evenimente în aer liber, concerte nocturne și spectacole în spații neconvenționale. Dacă la început părea o încercare timidă de a deschide opera către comunitate, astăzi festivalul se bucură de notorietate internațională, fiind un reper cultural al Clujului și un instrument prin care publicul descoperă frumusețea muzicii lirice.

Exit mobile version