Acum 34 de ani, in data de 16 decembrie s-a strigat pentru prima dată după foarte mult timp „LIBERTATE!”. Aș putea să vorbesc și eu acum despre evenimentele din 1989, și să parcurg istoric toate etapele Revoluției, însă ar fi banal. Îmi exprim recunoștința și devotamentul față de oamenii care au murit acolo pentru ca noi astăzi să fim liberi, însă tot gândindu-mă la sacrificiul lor, nu pot să nu fiu mâhnit. Astăzi, 16 decembrie ar fi trebuit să mă simt ca într-o zi de mare sărbătoare, în care sa mă bucur, exact cum simt ziua de 1 Decembrie. Cu toate acestea, eu nu simt așa… simt că oamenii care și-au dat viața pentru „Libertate” la Timișoara, iar apoi în toată țara, nu au făcut-o pentru ca noi să ajungem acolo unde suntem astăzi. La 1 Decembrie, de exemplu, sărbătorim o victorie a noastră, a românilor, o victorie care care se concretizează și astăzi, pentru că iată-ne uniți in Țara pe care ne-am dorit-o de sute de ani. De 1 Decembrie sunt fericit, fiindcă noi suntem tot aici, iar sacrificiul milioanelor de români care au murit pentru idealul Unirii, nu a fost în van.
Iar acum să revenim la data de azi. Oare cei care au murit pe străzi la Timișoara au murit pentru ca noi să fim astăzi ceea ce suntem astăzi? Oare acest rezultat era cel așteptat de ei? Eu nu cred că oamenii aceia au murit pentru ca noi, astăzi, să asistăm la cum sunt învățați copiii la școală despre cum își pot face schimbare de sex. Nu cred că oamenii aceia au murit pentru ca noi, astăzi, să avem emoții în a ne spune opinia cu privire la propanagnda homosexuală, de frică, că am putea fi excluși și marginalizați, ba chiar discriminați. Nu cred că oamenii aceia au murit pentru ca noi, astăzi, să fim datori vânduți marilor puteri și să fim colonia acestora. Nu cred că Petre Țuțea, Valeriu Gafencu, Nicolae Steinhardt și mulți alții au îndurat chinurile închisorilor comuniste pentru ca noi, și astăzi, să avem emoții în a ne exprima liber credința, de frică să nu fim marginalizați si discreditați în societatea care la fel ca în comunism, ne educă în școli cum că omul este o maimuță mai evoluată. Nu cred că oamenii au murit în 1989 pentru ca noi, astăzi, să fim cea mai săracă țară din Europa, cea mai neproductivă, țara care nu se mai evidențiază cu absolut nimic, o țara pe care toate celelalte țări o tratează ca pe o slugă și ca pe o sursă de mână ieftină de muncă. Nu cred că oamenii aceia după ani de zile de colectivizare, au luptat pentru ca noi astăzi să nu mai avem voie să creștem mai mult de 3 porci.
Da. Astăzi, putem călători peste granițe (dacă suntem vaccinați). Da, astăzi putem bea energizant Hell sau Redbull. Da, astazi putem alimenta de la OMV și nu e musai să avem Dacie, când putem avea un „beamveu”. Astăzi, putem să ne luăm televizoare și avem de ales între cele 15.000 de canale TV. Astăzi nu mai stăm la cozi. Astăzi putem face ce vrem pe internet, să ne uităm la Netflix, la Discovery sau la Pornhub, iar pe fundal să cânte ACDC și cel mai important: putem zice nasoale de oricine, mai ales pe facebook, atâta timp cât nu e negru, ghei sau obez. Dar cu ce preț?
Eu nu am trăit în comunism. Dar văd ce am in față: o țară pustiită, în care daca mai ai norocul ca prin sate să mai vezi câte-un tânăr, te uiți la el ca la ceva venit de pe altă lume. O țară părăsită… O țară care și-a pierdut o treime din populație. Și cel mai rău – o țară care se confruntă acut cu o criză morală. O țară care nu mai e nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie. Și astăzi, gândindu-mă la acei oameni care au făcut sacrificiul suprem pentru ca noi să avem o țară, nu pot să nu mă intreb: asta e țara pe care și-au dorit-o pentru noi? Pentru asta au murit? Pe mine mă doare să văd români care nu se mai identifică, ca fiind români. Ma doare să văd tineri care nu mai au absolut nicio tresărire de emoție la auzul imnului. Mă doare să văd tineri care adoptă gratuit, fără niciun pic de discernământ, orice trend, fie el că-i „verde” sau „rogvaiv”.
Simt că, dacă ceea ce a fost la 1989 a fost o revoluție, atunci ea ori a fost infrântă, ori încă se întâmplă și e pe cale să fie înfrântă… Noul comunism, corectitudinea politică, defilează azi peste tot: prin școli, universități, spitale și chiar biserici. Astăzi, in condițiile în care contrastele sociale nu mai sunt atât de mari încât să putem vorbi despre o dictatură a proletariatului, iar „proletariatul”, masa de manevră, a fost doar redenumită în „minorități etnice, sexuale sau rasiale”, evident, asuprite de „burghezie” iar tot universul se invârte în jurul acestora, oare putem crede la modul real că ne-am eliberat de comunism?
Nu cred că am scăpat de comunism, așa cum nu cred că noi, ca români suntem liberi. Nu am găsit niciunde în scrierile celor care au fost închiși în temnițele vreo idee care să se suprapună valorilor promovate de societatea de azi. Cred că ziua de 16 decembrie va fi o zi de sărbătoare, doar atunci când voi ști sigur că suntem victorioși în lupta cu comunismul și totodată în lupta pentru a avea o țară ai cărei stăpâni să fie românii. Ori eu, personal, nu văd acea victorie incă, iar noi, mai avem foarte mult de luptă pentru a fi liberi. „Copiii noștri vor fi liberi”, scria pe o pancartă la Revoluție… Deocamdată, singura libertate pe care o au „copiii noștri”, e să plece în Germania și să culeagă sparanghel. Și nu cred că e „Libertatea” pentru care s-au jertfit românii la 89. De aceea pt mine, azi, nu e o zi de sărbătoare, nu e o zi de bucurie… Cum as putea să știu că azi e ziua in care eroii de la Revoluție se întoc în mormânt, iar eu să fiu în culmea fericirii? E o zi in care ar trebui să reflectăm, iar la finalul acesteia, TREBUIE să conștientizăm că, deși o tumoră a fost indepărtată în 1989, lupta cu cancerul e în toi. Astăzi, TREBUIE să ajungem la concluzia că noi avem DATORIA de a duce mai departe lupta pe care au inceput-o cei care au strigat „LIBERTATE!” acum 33 de ani.
Nu doar pentru că vrem și noi România pe care au vrut-o ei, ci din respect pentru jertfa lor! Pentru că repet: nu pentru sticla de Red Bull și-au dat ei viața, ci pentru a fi noi liberi. Iar noi… suntem oricum, dar nu liberi.
„Viață-n libertate, ori moarte!”… așa trebuie azi să strigăm toți! Așa cum au făcut-o părinții noștri ieri.
Despre Andrei Pletea
Am terminat Liceul de Arte Plastice Romulus Ladea din Cluj-Napoca la secția pictură, am terminat Facultatea de Geografie la secția Hidrologie și meteorologie, iar în prezent lucrez în domeniu ca meteorolog la Stația Meteo de pe Vârful Vlădeasa. De-asemenea, îmi dedic o mare parte din timpul liber politicii, dar și promovării României prin fotografie și video.
Sunt pasionat de istorie, literatură, munte, ciclism, alergare, fotografie, arhitectură.Sunt interesat de politică, religie, filozofie, iar ca orientare politică sunt de dreapta: naționalist.