A si B se iubesc, sunt oameni si chimia, biologia, fizica, destinul au hotarat ca ei sa se intalneasca la un moment dat, sa se simta atrasi disperat si iremediabil unul de celalalt, sa faca si sa creeze dragoste carnal si sufleteste, sa isi schimbe logica existentei cu sentimente napraznice si absolute, magnifice si inaltatoare, sa isi traiasca existenta unul prin celalalt.
E frumos si se simt bine, li se pare o schimbare iremediabila a propriei existente, care s-a imbogatit si s-a transformat supranatural, ca intr-un basm despre jumatatile ce recreeaza intregul. Totul e bine, e roz, verde si albastru intens si senin, totul dobandeste culoare si noi sensuri.
Atat A, cat si B cred in acest moment ca singura solutie si singurul rost in vietile lor e sa-si imparta bucuria si beatitudinea unei stari si cel mai nimerit si rapid de valorificat lucru din toate acestea, mai ales cand aleg sa convietuiasca efectiv si permanent, e sa isi intregeasca cercul lor intim si perfect cu un animal, de cele mai multe ori un caine, asupra caruia sa isi proiecteze realizarea, prinosul nascut din sentimentele prea intens revarsate.
In zilele acestea, cand nasterea si cresterea unui copil a devenit o problema de moda, jalon de cariera sau calcul de rentabilitate, achizitionarea unui caine devine varianta mai usoara si mai la indemana si care, aparent doar, presupune mai putina asumare, nu ca dilematicul „pana cand moartea ne va desparti”. E mai comod cu cainele decat cu un bebe, care creste adolescent si matur pe parcursul unui interval de timp suficient pentru patruped sa isi deruleze toate fazele biologice, de la nou nascut la maturitate si sfarsit.
Zis si facut, A si B se reped cel mai adesea spre un furnizor de caini de rasa sau spre un magazin de specialitate si achizitioneaza, de multe ori nu pe bani putini, un exemplar micut si superb in dragalasenia lui, denumit generic pet (cat de sec si de aspru in comparatie cu emotia creaturii cu bot umed si blana …).
Il aduc acasa dimpreuna cu accesoriile de rigoare pentru cresterea lui in puf si in fericire, isi centreaza timpul si existenta pe joaca si intrebari despre el, pe discutii si actiuni la comun pentru binele odorului abia primit in cuplul ce isi declara intentia vesniciei, fac sute si mii de poze pe care le arata cu mandrie prietenilor sau le posteaza pe retelele de socializare urmarind cu infrigurare fiecare like si inima, fiecare comentariu contabilizat -nu la statura si prezenta animalului, cat la ideea lor de wanna be familly.
Un caine astfel ajuns la domiciliul conjugal, are o mai mica semnficatie despre el insusi, cat despre ideea celor doi si povestea ce si-o creeaza zi de zi.
O vreme viata decurge perfect. Cat timp? Atata cat dragostea si revarsarea de feromoni si dopamina functioneaza bine in creiere. Mai apoi, cand totul se banalizeaza si revine constiinta individualitatii, animalul isi gaseste locul intr-un colt de casa sau de curte, devenind, de cele mai multe ori, o responsabitate in plus, deja nemaidorita, un prilej de stres cu suplimentare responsabilitati.
La un moment dat, povestea de dragoste dintre A si B se termina, se fac bagajele iar cainele devine o problema, in rand cu sacosa cu obiecte adunate si inutile, care nu mai folosesc nimanui si nu le mai vrea nimeni la partaj.
A murit dragostea pentru celalalt, ramane o viata imblanita, sensibila si dependenta, o viata care a dat tot, atata timp cat a fost accesoriu de dragoste, ceva mai mult decat cutia cu obiecte fantastice din dormitor, ceva mai putin decat sentimentul matur, bazat pe asumare reala si responsabilitate.
Un sentiment de jena si tulburare ii stapaneste atat pe A si cat pe B, o dorinta de fuga si pasare a responsabilitatii. Ce e de facut?
De obicei unul isi calca pe inima si isi asuma, printre regrete, nervi, tristeti si lacrimi, o viata si o prezenta care nu are nimic de a face cu drama subiectiva a celor care s-au vrut parinti si au devenit altceva. Mai apoi, dupa putina vreme, aratarea cu coada, urechi adorabile, suflet si candoare devine obiect de cearta, de dispute interminabile, despre abandonul din cuplu, despre reprosurile unor situatii. Cearta si frustrarile de la moartea iubirii se proiecteaza din nou asupra micutului cu ochi limpezi si mereu mirati, in cautare de dragoste si atasament. Unde? Intre niste oameni care nu mai au la indemana decat repulsii, respingeri, liste intregi de vinovatii si resentimente.
Cainele -de cele mai multe ori devenit matur biogic, dar mereu copil in atitudine si nevoi, ramane si asteapta o schimbare, de multe ori bine hranit si lamentabil iubit, suvenir dintr-un trecut paradoxal si problematic.
Certurile intre A si B se linistesc intr-un fel sau altul, cand cei doi inteleg ca au devenit plictisitoare, ca au altceva de facut si isi construiesc obiective personale noi. La un moment dat, in viata celui ramas cu catelul apare C, un nou prilej de dat dragoste pe dinafara. Cainele are o noua problema: din linistea si singuratatea resemnata a abandonului in coltul curtii, redevine un obiect de disputa, de data asta despre legatura stapanului cu trecutul si implicarea lui in viitorul luminos cu noua iubire, un nou prilej de drame de tot felul, asta in timp ce unul dintre parinti a disparut definitiv si nu mai vrea sa stie de el.
Sarman catel ajuns la marginea sufletului de om, pe drumul ingrat si strain al propriilor noastre iluzii …
Mai oameni, nu mai luati un caine in viata voastra decat atunci cand simtiti voi insiva, fara iubit/iubita, fara melodrame compuse in creierul vostru, ca va puteti atasa de el, ca il puteti iubi voi insiva si atat.
Nu mai transformati cainele in simbolul unor himere, el exista, are nevoi, intoarce intotdeauna inzecit blidul de boabe, bolul de apa sau mangaierea, daca va aflati in situatia sa percepeti lucrul acesta, sa ii intelegeti gesturile, atitudinea, darul ce vi-l sadeste si il sporeste in suflet atunci cand vine si se aseaza, se lipeste de voi, va linge mainile si va priveste cu ochii umezi, ai indragostitului sincer si iremediabil.
Oameni buni, oricat v-ar fi de greu sufleteste intr-un anumit moment, oricat cainele ala v-ar aminti de esecurile voastre in viata, intelegeti ca el nu e despre asta si orice lipsa de dragoste ii zdrobeste inima intr-o imprejurare ce nu e a lui si pentru care nu are vreo vina.
Iubiti-l, nu-l abandonati, nici macar in singuratate de lux, pentru ca, in timp ce dragostea voastra omeneasca are limite, dragostea lui, ce are sa v-o ofere, se confunda cu insusi rostul lui de a fi.
Stiu, o sa ma intrebati de ce nu am scris despre copii, care de multe ori dobandesc soarta asemanatoare. Nu o fac pentru ca, spre deosebire de caine, omul creste dobandind puterea ratiunii, exact chestia aia care il ajuta sa discearna intre propriul lui interes obiectiv si iluziile ce il incearca mereu. Cainele nu isi permite luxul asta, el e mereu in ecuatia in care da si primeste cel mai subiectiv sentiment de pe pamant, traieste doar pentru asta.
Mai stiu ca ma veti intreba ce e cu textul asta, ce mi-a venit sa il scriu. Sunt un om si am un caine.
Despre Voicu Ienci
Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.
Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-famili