Niste pramatii la varsta copilariei, nici macar a adolescentei, mimand acte sexuale cu o profesoara timorata si depasita de situatie, care incearca sa ignore si sa continue sa predea lectia -acesta este ultimul film viral pe retelele de socializare si are o incarcatura simbolica teribila.
Se intampla in Romania anului 2023, in timp ce tari precum China aproape isi dubleaza de la an la an prezenta in topul 100 al celor mai bune universitati din lume iar tari africane intra pentru prima data in marja de 1000 de institutii de invatamant superior de succes. Apropo, toate universitatile noastre au cazut in ultimul clasament dupa locul 1100.
As putea foarte bine, asa cum am vazut pe multi ca o fac, sa arat cu degetul spre presedintele Johannis si ale sale promisiuni din programul Romania educata, ramase vorbe pe hartie. Nu am sa o fac, pentru ca oricat ar fi de inalta pozitia unui personaj in societate, modificarea mentalitatii oamenilor si a unui mod de a face lucrurile, a unei maniere de functionare a unui sistem nu poate depinde doar de un singur om, oricat de geniale si benefice i-ar fi deciziile.
Societate, parinti, elevi si profesori ne-am umplut mintea in treizeci de ani dupa revolutie de o groaza de idei si conceptii venite din vestul pe care ne straduim sa il copiem fara discernamant si fara vreo constiinta proprie. O facem mecanic, stahanovist si contestatar fata de o intreaga epoca anterioara, pe ale carei efecte inca ne mai sprijinim dezvoltarea actuala, economica si sociala, atata cata este.
Ne place sau nu sa recunoastem, invatamantul comunist a produs specialisti si oameni competenti in absolut toate profesiile si meseriile necesare ca o societate sa progreseze economic, social, cultural si, implicit, civilizational.
Ne place sau nu sa recunoastem, cu o sincopa de doar un deceniu, sistemul comunist de invatamant a preluat si dezvoltat principiile invatamantului romanesc de traditie antebelica si interbelica, acela fundamentat si dezvoltat de fauritorii sistemului educational romanesc din perioada de inceput a statului national.
Dupa revolutia din decembrie ’89, progresiv, sistematic si obsesiv am inteles sa aruncam la gunoi, fara minim discernamant, toate principiile si valorile sedimentate intr-un secol, inlocuindu-le cu concepte importate si atractive la prima vedere, dar falimentare in fapt. Respectul pentru autoritate l-am diluat in prietenia parintelui si profesorului cu elevul, competitia si afirmarea individuala am stopat-o in favoarea uniformizarii spre mediocritate a clase si generatii intregi, sanctiunea si rolul ei educativ, prin care elevul invata ce inseamna asumarea propriilor decizii si fapte, am pus-o la colt cu repulsie si rusine nejustificate. Am facut totul in numele unor concepte fals umaniste si umane, a unor sofisme care au umplut carti de parenting si educatie, de fapt o maculatura morbida si nociva.
Ani la rand ne-am dat de ceasul mortii cum autoritatea fura din dezvoltarea si afirmarea propriei personalitati ale elevului. Prin urmare, l-am incurajat mereu sa faca si sa se exprime cum doreste, fara oprelisti si fara bariere morale, invatate chiar prin coercitie daca ar fi fost nevoie. Rezultatul se vede in filmuletul cu pricina.
Decenii intregi ne-am straduit sa coboram scoala din pozitia unei institutii in cea a unui dormitor sau loc de joaca la comun, dupa caz, confundand grav ca spatiul organizat legal pentru invatare e o prelungire a intimitatii din familie si nu locul unde elevul se confrunta pentru prima data cu societatea si realitatile sociale, obiective.
Ani si ani am taiat aripile varfurilor din licee in favoarea unei tovarasii prost intelese, a unei solidaritati eronate cu cei mai slabi, in speranta ca ii vor prinde din urma pe cei mai buni. Intr-un context politic, dar care se poate aplica si aici, Traian Vuia asemana asocierea dintre bine si rau, dintre performanta si mediocritate cu un cos de mere, in care unele sunt bune, frumoase si sanatoase, iar altele putrezite.
Concluzia era amara dar obiectiva -nu merele putrede se vor insanatosi, ci merele bune se vor strica de la cele putrede.
Am ajuns in situatia in care aplicarea oricarei sanctiuni, de la scaderea notei la purtare la exmatriculare, devine un demers aproape imposibil, in care derbedeul fara sapte ani de acasa a primit legal dreptul de a sfida, lovi, deranja orele, profera cuvinte jignitoare profesorului -aceasta in numele unor pretinse si inventate drepturi. Unde este dreptul colegilor veniti la scoala ca sa invete, al profesorului la demnitate si integritate fizica, al societatii in general la pastrarea relatiilor dintre indivizi in limitele bunului simt? Nu mai exista si nu conteaza in noua viziune importata.
Derbedeul trebuie inteles si ajutat, orice mizerie comportamentala trebuie acceptata pentru ca in trecutul sau psihic si emotional exista carente pe care societatea trebuie sa le inteleaga si suplineasca, sa le indure cu stoicism ca pe un drum spre indreptare. A cui drum? A derbedeului spre om de isprava sau a societatii spre starea de derbedeu colectiv?
Sincer, sa ma scutiti de povestile lacrimogene, cu destine frante, care nu au avut ocazie la reabilitare din cauza familiei plecata in Italia, a bunicilor permisivi, etc.
Am cel putin doua exemple in viata mea: unul din casa de copii, trecut prin scoala profesionala, liceu la seral si mai apoi facultate de drept la stat si o cariera prodigioasa de avocat, altul ramas in grija bunicilor, cu parintii plecati la munca in occident, continuandu-si scoala, facultatea si o cariera onorabila de ofiter de politie.
Nu despre justificari trebuie sa fie vorba in scoala, ci despre selectia in societate. Da, scoala este prima dintre sitele care cern in viata, este institutie si nu cuib de pasari ouate de cuc. Exista pentru aceasta scolile speciale si sistem penitenciar daca e cazul.
Scoala din comunismul anilor ’70-’80 a avut duritatea ei, indiscutabil, dar a produs indivizi cu bun simt si capacitati profesionale reale. Cea de acum produce filme suprarealiste pe tik-tok.
Trebuie sa intelegem in al doisprezecelea ceas acest lucru si sa nu ne mai fie mila de cel pe cale sa devina derbedeu irecuperabil, din prea multa compasiune a celor din jur. Trebuie sa predam lectia de capatai fiecarui copil atunci cand intra in viata -libertatea e intotdeauna dublata de responsabilitate. Trebuie sa redam legal si social autoritatea si statura profesorului, sa il scoatem din starea de abuzat si timorat, in care experimente absurde si nereusite l-au adus.
Altfel, incercand sa croim oameni perfecti, ne vom alege doar cu generatii de rebuturi.
Despre Voicu Ienci
Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.
Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-famili