Fiecare epoca e insotita de boli, molime comportamentale, de gandire, atitudine si actiune. Fiecare varsta a societatii dobandeste amprenta comportamentelor grupurilor ce propaga ideile si implinesc faptele.
Prezentul nostru nu face exceptie ci, dimpotriva, augumenteaza si disipeaza tiparul comportamental larg acceptat si impartasit -cheie a dilemelor si alegerilor, solutie si orientare a faptelor la o scara sociala nemaintalnita, in primul rand datorita inventarii si asimilarii internetului ca mijloc de comunicare si, mai ales, de realizare a ecoului intr-o maniera ce nu isi gaseste precedent.
Posibilitatea adresarii catre un auditoriu nemaintalnit ca marime si imposibil de abordat cu mijloacele clasice, convenite si existente pana in urma cu 30 de ani, la indemana oricui, indiferent de anvergura intelectuala, capacitati si chiar sanatate psihica a deschis in sufletul uman mecanisme nebanuite, insuficient studiate, cu implicatii greu de inteles si apreciat pentru moment.
Fiecare avem idei bazate pe receptarea proprie a valorilor prin prisma experientelor strict personale sau de grup, fiecare credem in ceva, fie si in negarea ultima si absoluta a insusi conceptului de credinta. Fiecare avem disponibilitatea sa actionam in conformitate cu constiinta proprie si ne-am dezvoltat aptitudini, automatisme, deprinderi, ne-am construit curajul sau prudenta ca maniera de abordare a situatiilor, actiunilor, cailor de urmat.
Internetul, retelele sociale ne-au proiectat, ca specie si comportament cunoscut, intr-o zona necunoscuta si neexplorata la nivelul propriului nostru sine.
Sa ne imaginam ca ridicam vocea si ne afirmam punctul de vedere intr-o discutie la o masa, in cafenea, cu prieteni si poate alti cativa tragatori cu urechea interesati de la mesele vecine. Elanul nostru sufera un crescendo, de la afirmare si pana la satisfactia sau frustrarea aprobarii sau contestarii de catre ceilalti. Ce urmeaza, trecand peste etapa uzurii unei contraziceri, cearta, sau consens general, e finalul discutiei, cand, privindu-i pe celalati ne intoarcem la convenienta unor reguli de pace, de noncombat, fie ca e vorba de depasirea unei situatii sau de un simplu armistitiu.
Acum imaginati-va ca sunteti pe scena unui stadion imens, plin ochi, cu o instalatie de sonorizare de puteri teribile, care este a voastra, comanda ei fiind concentrata intr-un simplu microfon, la dispozitia voastra.
Probabil ca incepeti timid si coplesiti, dar orice lucru devine o obisnuinta, apoi o placere si in final o necesitate.
Necesitatea, dependenta de microfon e de fapt dependenta de o putere cu care sufletul uman nu s-a mai intalnit pana acum.
In urma cu aproape un secol, Hitler sau Mussolini electrizau multimile, detineau microfonul pe stadioanele pline, asupra multimilor extaziate, care raspundeau cu adulatie spre emitator. Microfonul le ramanea lor, facand relatia univoca, de la mereu acelasi emitent spre mereu aceleasi grupuri imense de ascultatori.
Acum lucrurile s-au schimbat. Fiecare din multimea care asculta are propriul microfon, propria instalatie de sonorizare, se perinda aleatoriu la tribuna stadionului. Mesajul si raporturile nu mai sunt univoce, situatia pare egala si, cu siguranta, mai democratica, atata timp cat fiecare se exprima cu potentialul de a fi auzit de ceilalti la o scara inimaginabila.
Da, este democratic si, probabil, atat Hitler cat si alti nebuni carismatici ai secolului XX, ar avea nevoie de mai mult decat le-a fost suficient sa devina si sa implineasca in istorie. Nu identificarea cailor si mijloacelor in acest sens ma intereseaza, ci pur si simplu senzatia, paradigma, imaginea introspectiva a sinelui, la nivelul individual al fiecaruia dintre cei prezenti pe stadionul imaginat.
Intrati in jocul online al socializarii pe retele gigantice, suntem participanti, parte a imaginii stadionului in cauza, intram intr-un joc al dezbaterii, in care fiecare afirmatie primeste aplauze si huiduieli in egala masura.
Beneficiind de aceleasi resurse, avand cu totii microfonul la noi, dobandim un miraj egalitarist, care ne ridica si ne hraneste stima de noi insine, ne intareste in ideile si credintele formulate si afirmate. Aplauzele ne dau energia necesara urmatoarelor reprezentatii. Huiduielile ne hranesc cu ura si resentiment, ne intaresc deciziile si ne potenteaza virulenta.
Faptul ca ceilati nu sunt fizic prezenti, ca nu ii vedem, nu ii atingem, nu exista strangerea de mana a ramasului bun de final, ne sporeste curajul afirmatiei si dezbaterii, fiind scosi automat din temperanta specifica a unei socializari fata in fata.
Obisnuinta paradigmei online, repetitivitatea actiunii in fata monitorului, ne modeleaza treptat si inconstient conformatia sufleteasca si comportamentala, ne modifica abordarile zilnice din viata reala. Omul din online il cucereste si il domina pe cel din realitatea obiectiva.
Din moderati, echilibrati si conformati la regulile comportamentului social real, la bunul simt al vietii obiective, devenim altceva decat eram initial, nevoile din online ajungand sa ne domine logica actiunilor reale.
Este dificil, daca nu imposibil, dupa deprinderea indelungata cu computerul, sa mai discernem si sa separam. In final personalitatea noastra devine un amalgam al lumii reale si al celei virtuale, din care luam exact deprinderile absolute date de microfon.
Sa nu ne miram ca suntem din ce in ce mai dispusi sa luptam pentru a ne impune adevarul, ca nu dorim sa ascultam pe celalalt tocmai din teama ca propria instalatie de sonorizare sa nu isi reduca decibelii, ca devine firesc sa ridicam vocea si sa actionam pentru ca lucrurile sa se intample in conformitate cu propriul adevar clamat, chiar atunci cand evidenta e alta.
Ne transformam lejer si pe nesimtite, fiecare, toti cei cu abonament pe uriasul stadion online in militanti ai propriului discurs, in abordanti viscerali si fara discernamant ai temelor de discutie, ai actiunilor. Comprehensiunea, clarviziunea, moderatia se pierd, cu cat intelectul este mai sarac sau frustrarile personale din trecut sunt mai mari.
Daca e sa vorbim despre boala sociala cronica a secolului XXI, aceasta cred ca este tocmai militantismul, ca tipar comportamental imbratisat de tot mai multi, de o majoritate covarsitoare si inspaimantatoare a societatii.
Semnele deja exista. In spatele unor concepte cu aparente generoase, gen atitudine civica, implicare sociala, lupta politica pentru drepturile nu stiu carei entitati, categorii sau minoritati, nationalism egal cu dragostea absoluta de tara, ideal de pace si armonie in viitorul global si globalizant, lupta pentru prezervare a orice -de la mediul inconjurator la bunul simt al corectitudinii politice, devotiune spirituala si religioasa afisate ostentativ si apostolic stau, de facto, suflete seduse de mirajul afirmarii sinelui, frustrari refulate care asteapta defularea, mediocritatea oamenilor cu viziuni megalomanice despre ei insisi, militantii viitorului.
Sa nu ne miram, atunci cand militantii devin covarsitori ca pondere si forta, ca extremismele de toate felurile nu vor intarzia sa apara si sa domine. Tare ma tem ca fenomenul actual, ce pare sa ne educe si sa ne transforme pe toti, va fi cauza dezechilibrelor unui secol ce se anunta dezastruos pentru istorie.
Va dau un pont -personal, am ajuns sa cred mai mult in cei care reusesc sa isi schimbe din timp in timp parerile si care nu se tem sa recunoasca public lucrul acesta. In online, relativismul despre propriile convingeri a devenit semn de moderatie. In viata reala ramane oportunism cameleonic.
Despre Voicu Ienci
Absolvent al Facultatii de Drept -Universitatea Babes-Bolyai (2000) si al Certificatului Profesional in Management -The Open University (U.K. 2013), Voicu Ienci este antreprenor si pasionat de istorie si politica.
Ideologic, este profund atasat conservatorismului clasic si un apropiat al viziunilor crestine pro-viata si pro-familie.