Site icon Apuseni Info

Ovidiu Vlad: „Am propus nivelul minim legal al taxelor și impozitelor pentru Geoagiu”. Cum au votat consilierii PSD?

Ovidiu Vlad: „Am propus nivelul minim legal al taxelor și impozitelor pentru Geoagiu”. Cum au votat consilierii PSD?

Într-un context economic dificil, în care Guvernul României a impus majorarea taxelor și impozitelor la nivel național, administrațiile locale au avut o singură misiune reală: să reducă impactul asupra cetățenilor, în limita legii. La Geoagiu, această responsabilitate a fost asumată ferm de primar.

Primarul Ovidiu Vlad a propus Consiliului Local un proiect de hotărâre clar și corect: stabilirea taxelor și impozitelor locale la nivelul minim obligatoriu impus de lege, fără niciun leu în plus. O soluție de bun-simț, legală și necesară pentru protejarea locuitorilor orașului.

În mod inexplicabil, consilierii PSD Geoagiu, au votat împotriva acestui proiect, deși știau foarte bine consecințele. Un vot negativ ar fi dus automat la aplicarea unor taxe și impozite mult mai mari, conform prevederilor legale în lipsa unei hotărâri adoptate la timp.

Din fericire, consilierii locali liberali, alături de un consilier PSD care a ales să gândească în interesul comunității, au înțeles un adevăr simplu: taxele oricum cresc, oamenii nu au resurse nelimitate și singura opțiune corectă este minimul impus de lege.

„Nu sunt de acord cu aceste majorări, însă ele sunt impuse prin lege și nu am avut posibilitatea legală de a le evita. Tocmai de aceea am propus nivelul minim legal al taxelor și impozitelor pentru Geoagiu. Mă bucur că majoritatea consilierilor locali au înțeles situația și au votat în favoarea cetățenilor” a declarat pentru Apuseni Info, în EXCLUSIVITATE, primarul Ovidiu Vlad.

Proiectul a fost astfel adoptat, iar locuitorii orașului Geoagiu nu vor fi împovărați suplimentar.

Exit mobile version