Apuseni Info

Părinte Benedict Bistrițeanul a slujit duminică la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Râșca Pleș

În Duminica a 7-a după Rusalii (a vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum), 23 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Râșca Pleș, județul Cluj.

„Cu această ocazie, Părintele Episcop-vicar Benedict a sfințit noul iconostas al bisericii. Apoi, ierarhul a binecuvântat Altarul de vară, construit în proximitatea lăcașului de cult, și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, ce ne prezintă vindecarea a doi orbi și a unui mut din Capernaum, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a explicat că a sta lângă cel bolnav este o lecție a răbdării și pentru cel sănătos și pentru cel bolnav. Ierarhul a mai menționat că avem datoria de a ne purta slăbiciunile unii altora.

Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal al Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de pr. Ionuț Pleș.

Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom, cu dreptul de a purta brâul roșu, pe parohul Eugen Cristian Mărcuș, iar fostului paroh – preotului pensionar Mircea Ionel Mărcuș, pentru cei 49 de ani de slujire sacerdotală, i-a acordat Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Primarul comunei Râșca, Alin Abrudan, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire” arată oficialii mitropoliei Clujului.

Exit mobile version