Traficanţii de droguri sau cei care pun la dispoziţie locuri amenajate în scop de consum riscă pedepse cu închisoarea de la 7 la 15 ani, potrivit unui proiect pentru modificarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, adoptat în şedinţa de luni a Senatului.
Potrivit deputaţilor de la PNL care au iniţiat acest proiect, „Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea. extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele prevăzute (…) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi”.
Proiectul ajuns la Senat prevede majorarea pedepselor în domeniul traficului și consumului de droguri, astfel:
- Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. În prezent, pentru aceste fapte legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
- Dacă aceste fapte au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. În prezent, pedeapsa aplicabilă în această situație este între 5 și 12 ani.
- Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. În prezent, pentru aceste fapte legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
- Punerea la dispoziție, cu știință, cu orice titlu, a unei locuințe sau a unui local ori a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi. Pentru aceste fapte legea actuală prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
„Indiferent de cauză, dependentul de droguri este o persoană care este prinsă emoţional şi fizic de droguri şi a cărui viaţă este centrată în jurul obţinerii acestor droguri. Dependenţa îl afectează pe toate planurile: fizic, emoţional, socio-profesional şi spiritual. De aceea, consider că înăsprirea legislaţiei în acest domeniu, a pedepselor mai ales pentru cei care sunt traficanţi de droguri este absolut necesară”, argumentează iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului de act normativ, potrivit Agerpres.

