Astăzi, 19 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au desfășurat o nouă acțiune pentru combaterea infracțiunilor informatice și a exploatării minorilor în mediul online. În acest context, anchetatorii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în județul Bihor, în cadrul a trei dosare penale ce vizează săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Potrivit DIICOT, din probatoriul administrat până în prezent în cele trei cauze a rezultat că, pe parcursul anului 2020, trei persoane ar fi procurat, deținut și distribuit materiale pornografice cu minori. Activitatea infracțională ar fi fost desfășurată prin intermediul unor conturi create pe rețele de socializare, utilizate pentru transmiterea și partajarea conținutului ilegal.
Cei trei suspecți urmează să fie audiați la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, în vederea continuării cercetărilor.
Acțiunea de astăzi s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor, fiind parte din eforturile continue ale autorităților de combatere a criminalității sexuale împotriva minorilor și a abuzurilor din mediul online.
Instituțiile implicate reamintesc că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală, inclusiv de prezumția de nevinovăție, până la o eventuală decizie definitivă a instanței.

