Site icon Apuseni Info

Percheziții în județul Hunedoara într-un dosar de furt calificat: Prejudiciu estimat la 350.000 de euro!

Percheziții în județul Hunedoara într-un dosar de furt calificat: Prejudiciu estimat la 350.000 de euro!

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au desfășurat, în această dimineață, o amplă acțiune într-un dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Oamenii legii au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară și 5 mandate de aducere, toate pe raza județului Hunedoara.

Ancheta îi vizează pe mai mulți suspecți care, în perioada 2025–2026, ar fi desfășurat activități infracționale sub acoperirea unor contracte de transport internațional de mărfuri. Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent, persoanele bănuite ar fi preluat bunuri de la expeditori din străinătate, având ca destinație diverși beneficiari, însă nu ar fi respectat obligațiile contractuale privind livrarea mărfurilor.

Conform informațiilor din dosar, marfa transportată ar fi fost descărcată în municipiul Vulcan, unde membrii grupului ar fi sustras bunurile și și le-ar fi însușit în mod ilegal. Pentru a ascunde activitatea infracțională și pentru a justifica lipsa mărfii, suspecții ar fi raportat în mod fictiv furturi comise pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile persoanelor vizate, polițiștii au ridicat mai multe bunuri și documente considerate relevante pentru probarea activității infracționale.

Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 350.000 de euro, din care peste 80% a fost recuperat până în acest moment, potrivit anchetatorilor.

La acțiune au participat luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale Hunedoara și Gorj, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timișoara și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara.

Activitățile sunt în desfășurare, iar în funcție de probatoriul administrat, vor fi dispuse măsurile legale care se impun, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.

Exit mobile version