Peștera Meziad are peste 10 milioane de ani și este una dintre cele mai vechi peșteri din Carpați!
Peștera Meziad este o peșteră mare, fiind una dintre primele peșteri amenajate și mult timp una dintre cele mai lungi peșteri din România (4.750 m lungime cu mai multe nivele) fiind situată în județul Bihor pe Valea Meziadului în regiunea sud estică a Munților Pădurea Craiului și zona de vest a Munților Apuseni. Declarată monument al naturii, o rezervație speologică, peștera a fost cercetată intens.
Specialiștii spun că peştera cu o vechime de peste 10 milioane de ani este una dintre cele mai vechi peșteri din țară.
„Peştera Meziad, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute obiective turistice de pe teritoriul României, a fost descrisă pentru prima dată de cunoscutul geograf austriac Adolf Schmidl (1863) şi a fost explorată aproape complet de către Czárán Gyula la începutul secolului XX.
Fauna cavernicolă (lilieci, fluturi, păianjeni, crustacee, gândaci) adăpostită aici şi care conferă unicitate peşterii a fost studiată pentru prima dată de Bokor (1921), Jeannel şi Racovițza (1929). De atunci, peştera a fost şi este studiată de oameni de ştiinţă din domenii diverse, a fost şi este explorată de speologi şi vizitată de cei care ajung pe meleagurile bihorene, în comuna Remetea” arată cei de la Discover Bihor în descrierea filmului.
Se poate ajunge la peșteră folosind drumul național E-79 (76) dintre Oradea și Vârfuri, cu ramificația spre Beiuș prin centrul orașului, de unde peștera se află la o distanță de 22 km, din Beiuș urmând șoseaua Roșia (Borod) – Aleșd). Din Beiuș până la satul Remetea sunt circa șase km, iar din Remetea drumul duce la Meziad. Peștera se află la circa trei kilometri de satul Meziad. Calea spre peșteră este un drum forestier.