Consilierul local independent Călin Valentin Cozma a depus o petiție oficială către Primăria Municipiului Cluj-Napoca prin care solicită clarificări și documente publice referitoare la investiția estimată la aproximativ 3 milioane de euro pentru realizarea unui „acoperiș verde” în municipiu.
Demersul este fundamentat pe prevederile Constituției României, OG nr. 27/2002 privind soluționarea petițiilor și Legea nr. 544/2001 privind accesul la informațiile de interes public. În document, Cozma cere administrației locale să prezinte argumentele tehnice, economice și administrative care au stat la baza aprobării proiectului.
Într-un peisaj politic local în care mulți aleși evită să chestioneze cheltuielile publice controversate, inițiativa lui Călin Cozma se remarcă prin consecvență, argumentație și interes real pentru modul în care sunt utilizați banii contribuabililor. Fost antreprenor și unul dintre puținii politicieni locali cu experiență în mediul privat, Cozma și-a construit imaginea unui ales preocupat de eficiență administrativă și transparență.
Solicitări privind oportunitatea și prioritatea investiției
În petiție, consilierul independent solicită Primăriei să explice de ce proiectul a fost considerat o prioritate pentru municipiu, în contextul în care Cluj-Napoca se confruntă cu probleme majore legate de trafic, infrastructură urbană, mobilitate și lipsa spațiilor verzi la nivelul solului.
Acesta cere comunicarea studiilor de fezabilitate, a analizelor cost–beneficiu, a estimărilor privind costurile de întreținere și durata de viață a investiției, precum și a evaluărilor privind impactul asupra mediului și microclimatului urban.
Totodată, petiția ridică întrebarea dacă suma estimată de aproximativ 3 milioane de euro nu ar putea produce un impact public mai mare prin investiții directe în arbori maturi, spații verzi clasice sau proiecte de combatere a insulelor de căldură urbană.
Cereri privind transparența procedurii de achiziție
Documentul solicită și informații legate de procedura de achiziție publică, inclusiv:
- numărul licitației și platforma SEAP pe care a fost publicată;
- valoarea estimată și sursa finanțării;
- operatorii economici participanți;
- criteriile de atribuire;
- contractul de achiziție și anexele acestuia;
- numele proiectantului și al executantului, dacă acestea au fost deja desemnate.
De asemenea, Călin Cozma cere ca toate documentele publice aferente investiției să fie transmise în format electronic.
Declarația lui Călin Cozma
„Astăzi am depus, în calitate de cetățean al Clujului, o petiție oficială către Primăria Cluj-Napoca privind investiția de aproximativ 3 milioane de euro pentru un «acoperiș verde».
Am cerut explicații clare despre:
• de ce această investiție este considerată prioritară;
• ce studii și analize justifică suma;
• care este raportul real cost–beneficiu;
• cum se desfășoară procedura de achiziție publică.
Într-un oraș cu probleme reale de trafic, infrastructură și lipsă de spații verzi accesibile, cred că cetățenii au dreptul să întrebe dacă 3 milioane de euro nu puteau avea un impact mai mare prin investiții directe în arbori și spații verzi reale. Transparența în cheltuirea banului public nu ar trebui să deranjeze pe nimeni.”
Conflictul cu AUR și păstrarea mandatului
Călin Cozma se află în prezent într-un conflict juridic cu partidul AUR, formațiunea din partea căreia a candidat atât pentru Primăria Cluj-Napoca, cât și pentru Consiliul Local.
Consilierul local a deschis o acțiune împotriva partidului la Tribunalul Cluj și a obținut câștig de cauză în primă instanță. Judecătorii au decis că acesta își poate păstra mandatul de consilier local până la pronunțarea unei hotărâri definitive, respingând ordonanța președințială prin care se solicita excluderea sa și pierderea mandatului.
Decizia instanței a fost interpretată de apropiații săi drept o confirmare a faptului că eliminarea lui Cozma din partid a avut mai degrabă o componentă politică decât una juridică sau administrativă.
„AUR Cluj a pierdut unul dintre puținii oameni credibili”
Mai mulți susținători ai consilierului local consideră că plecarea lui Călin Cozma reprezintă o pierdere importantă pentru organizația AUR Cluj, într-un moment în care partidul nu reușește să atragă figuri noi cu experiență profesională și credibilitate publică.
Păcat că AUR Cluj a pierdut un om de afaceri inteligent și cu un CV solid, într-o perioadă în care nu foarte mulți profesioniști aleg să se alăture formațiunii. Prin comparație cu discursul politic agresiv și superficial întâlnit frecvent în administrația locală, Cozma s-a remarcat printr-o abordare pragmatică și prin interes pentru subiecte concrete ce țin de cheltuirea eficientă a banului public.
Indiferent de evoluția conflictului politic, inițiative precum această petiție arată că există încă aleși locali dispuși să ceară explicații și să exercite presiune pentru mai multă transparență administrativă.
Accent pe transparența utilizării fondurilor publice
În concluzia petiției, consilierul independent susține că orice investiție publică de asemenea amploare trebuie să respecte principiile necesității, oportunității, eficienței utilizării fondurilor publice și transparenței administrative.
Prin acest demers, Călin Cozma solicită administrației locale să prezinte public fundamentarea completă a proiectului și să răspundă întrebărilor privind eficiența și oportunitatea cheltuirii banilor publici pentru această investiție.

