Forțele ucrainene au anunțat că pilotul numit și „Fantoma din Kiev” care a devenit o legendă încă din primele zile de război, după ce a reușit să doboare mai multe avioane rusești, a fost ucis în timpul luptelor între Rusia și Ucraina.
Despre „Fantoma din Kiev”, pilot de vânătoare la bordul unui MiG-29, se spune că ar fi doborât șase avioane rusești în prima zi de lupte din Ucraina. Informația a fost distribuită de zeci de mi de ori iar presupusul erou a devenit rapid simbolul rezistenței în Ucraina, arată New York Post.
Ce spunea fostul președinte al Ucrainei, Petro Poroșenko, despre „Fantoma din Kiev”: El terorizează inamicii și face poporul ucrainean mândru
„În imagine avem pilotul MiG-29 cunoscut sub numele de Fantoma Kievului. El terorizează inamicii și face poporul ucrainean mândru. Are șase victorii în fața piloților ruși! Cu apărători atât de puternici, Ucraina va câștiga cu siguranță!”, a scris Petro Poroșenko.

