Apuseni Info

Pilotul Mihai Leu a intrat cu mașina într-un gard la Raliul Mureșului: Doi copii au fost răniți!

Pilotul Mihai Leu a intrat cu mașina într-un gard, sâmbătă, la Raliul Mureșului. Din primele informații, nu a fost un accident foarte grav, nici autoturismul nu avea o viteză foarte mare, însă doi copii au fost răniți.

„La intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani (n.r. fostul campion mondial Mihai Leu), a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul”, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

sursă foto: FB Valentin Bădeanu

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu, a declarat, pentru Agerpres, că incidentul s-a petrecut în ultima manşă de concurs în care au evoluat cei mai buni piloţi din campionat, Jerome France şi Mihai Leu, iar maşina condusă de Mihai Leu a fost scăpată de sub control.

„Monopostul a fost scăpat de sub control de către Mihai Leu, a încercat să îl redreseze, l-a redresat pe moment, aşa ne-a spus domnul Mihai Leu, şi, din păcate, a lovit gardul de protecţie care este pe toată distanţa circuitului. Evenimentul a fost oprit, era chiar ultima manşă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm, ar fi fost doar de un restart pentru Jerome France, însă am decis să îl oprim.

Mai erau câteva viraje de făcut. (…) Nu s-a impus internarea, concursul s-a întrerupt, nu a fost un incident grav”, a declarat Ioan Badiu.

Mihai Leu a fost campion mondial WBO la semimijlocie în 1997. Avea 28 de victorii din 28 de meciuri când s-a retras, din cauza unei accidentări

Exit mobile version