La nivelul județul Alba a avut loc, vineri, 27 martie, ședința Comisiei Județene privind Incluziunea Socială, un demers important pentru coordonarea politicilor sociale și sprijinirea categoriilor vulnerabile din comunitate.
Întâlnirea a fost prezidată de subprefectul județului, Sandu Heler, și a reunit reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai serviciilor de specialitate și ai direcțiilor de asistență socială din județ. Printre participanți s-au numărat secretarul general al instituției, Nelu Fleșer, șeful Serviciului Monitorizare, Indira Câmpean, precum și reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate.
În cadrul ședinței au fost analizate principalele direcții de acțiune în domeniul incluziunii sociale, în concordanță cu obiectivele stabilite prin Planul Județean de Incluziune Socială pentru anul 2026. Discuțiile s-au concentrat pe identificarea și aplicarea măsurilor necesare pentru prevenirea și combaterea sărăciei și a excluziunii sociale.
Un accent deosebit a fost pus pe facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii sociale și beneficii, precum și pe sprijinirea unor categorii aflate în risc, cum sunt copiii, familiile aflate în dificultate, persoanele vârstnice sau cele cu dizabilități.
De asemenea, participanții au discutat despre necesitatea consolidării serviciilor sociale la nivel local, dezvoltarea unor intervenții integrate și îmbunătățirea colaborării între instituțiile publice și autoritățile administrației locale. Coordonarea eficientă a acțiunilor și responsabilităților a fost considerată esențială pentru implementarea coerentă a măsurilor prevăzute în planul județean.
În cadrul întâlnirii au fost analizate și atribuțiile instituțiilor implicate în aplicarea politicilor sociale, cu scopul de a asigura o abordare unitară și eficientă în sprijinul comunităților vulnerabile.
Ședința s-a desfășurat în contextul unei cooperări instituționale necesare pentru monitorizarea și susținerea măsurilor sociale la nivelul județului Alba, având ca obiectiv principal creșterea calității vieții pentru persoanele aflate în dificultate.

