În inima Munților Apuseni, acolo unde verdele crud al pășunilor se întâlnește cu liniștea veșnică a pădurilor de conifere, se întinde Poiana Ponor – o bijuterie naturală aparte, o depresiune închisă, încadrată de culmi înalte și parțial împădurite. Suprafața poienii, acoperită de o iarbă măruntă și vie, se prelungește firesc pe culmile învecinate, spre bazinele adiacente.
Ceea ce face Poiana Ponor cu adevărat unică este sistemul său fascinant de drenaj. Apele râului care străbate poiana se pierd în patul albiei prin mici orificii naturale, acoperite cu nisip fin, numite sorburi. În perioadele cu ape scăzute, două sorburi sunt active și reușesc să preia întreaga cantitate de apă. Însă, în urma ploilor abundente sau a topirii zăpezilor, volumul de apă crește și depășește capacitatea inițială de drenaj. Atunci, noi sorburi intră în funcțiune. Dacă nici acestea nu mai fac față, poiana se transformă spectaculos într-un lac temporar de dimensiuni impresionante. Surplusul de apă se revarsă apoi, peste un prag stâncos aflat în partea de nord-vest, formând un torent rapid care se varsă în Valea Cetăților.
Râul ce străbate poiana are originea în Izbucul Ponor, un izvor spectaculos situat la baza unui abrupt stâncos. Aici, apa iese la suprafață printr-un mic lac alimentat printr-un sifon carstic. Proveniența apelor izbucului este legată de Șesul Padiș și de pierderile subterane din Valea Trânghieștilor și Gârjoaba.
După izbuc, râul traversează un sector abrupt, apoi își domolește cursul, devenind meandrat și liniștit pe măsură ce străbate poiana plată pe o distanță de circa 240 de metri, înainte de a dispărea în rețeaua de sorburi. De aici provin și numele Poiana Ponor și râul Ponor.
Deasupra acestor sorburi, un perete spectaculos de calcar, în care natura a săpat mici grote, completează farmecul sălbatic și misterios al acestui loc unic. Poiana Ponor este una dintre puținele polii autentice din România, îndeplinind atât condiția de alimentare cu apă, cât și de drenaj subteran prin rețele carstice.
Cei care ajung aici descoperă nu doar o frumusețe peisagistică rară, ci și un laborator natural viu, modelat de ape, piatră și timp.
