În contextul organizării a două dintre cele mai importante evenimente publice din județul Cluj, Zilele Municipiului Cluj-Napoca (22–25 mai) și Electric Castle 2025 (16–20 iulie, Bonțida), autoritățile locale și județene își unesc eforturile pentru a asigura un climat de siguranță și ordine publică optim.
Astăzi, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Alexandru Vaida Voievod” Cluj, a avut loc o ședință de cooperare interinstituțională, la care a participat și prefectul județului Cluj, doamna Maria Forna. Întâlnirea a reunit reprezentanți ai celor mai importante structuri de ordine publică și siguranță: Poliția, Jandarmeria, ISU, Poliția Locală, precum și autorități locale.
Planuri concrete pentru evenimente sigure
Discuțiile s-au axat pe perfecționarea planurilor de acțiune comune, pentru a face față provocărilor organizatorice și logistice generate de prezența unui public numeros la ambele evenimente.
Agenda ședinței a inclus:
- Managementul fluxurilor de persoane,
- Prevenirea incidentelor și intervenția rapidă,
- Siguranța rutieră și organizarea parcărilor,
- Strategii de comunicare publică, care vor ajuta cetățenii să înțeleagă din timp regulile de siguranță și eventualele restricții de trafic sau acces.

Mesajul prefectului
În intervenția sa, prefectul Maria Forna a reafirmat angajamentul ferm al autorităților de a lucra împreună pentru ca cele două evenimente să se desfășoare în cele mai bune condiții: „Siguranța, sănătatea și securitatea participanților este o prioritate pentru toate instituțiile publice implicate, iar în acest sens, ne reafirmăm angajamentul de a colabora strâns pentru ca Zilele Municipiului Cluj-Napoca și Electric Castle 2025 să se desfășoare fără incidente majore, oferind publicului o experiență sigură și plăcută. Prin aceste eforturi conjugate, autoritățile clujene își propun să consolideze reputația județului ca destinație sigură și primitoare pentru evenimente de amploare.”
Zilele Municipiului Cluj-Napoca sunt o sărbătoare anuală a comunității locale, în timp ce Electric Castle este un festival de muzică recunoscut internațional, care atrage zeci de mii de participanți din țară și din străinătate. Astfel, măsurile de ordine publică sunt esențiale pentru menținerea climatului de siguranță, dar și pentru imaginea județului Cluj ca destinație culturală și turistică de prim rang.