Contribuţiile băneşti solicitate de preoții din biserici nemulțumesc numeroși români care cred că sumele sunt obligatorii, din moment ce sunt afişate în aproape toate parohiile.
În fapt, este vorba strict despre ajutoare financiare pe care oamenii le donează bisericii benevol, pentru care trebuie să primească chitanţa iar preoţii nu au voie să pretindă aceste sume. Mai mult decât atât, dacă cer bani pentru înmormântări risca să-şi piardă parohia.
„Sunt sancţiuni care merg de la simpla mustrare, apoi verificări periodice, și se ajunge la mutarea disciplinară din parohie a preotului respectiv, sau, în cazurile extreme, care presupun multe greşeli şi în timp acumulate – caterisirea.
Este o hotărâre de sinod. Când apar persoane care spun că nu au auzit de ea sau că au auzit, dar nu o pot respecta din varii motive, atunci avem o problemă”, a explicat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt Patriarhia Romană, pentru Bugetul.ro
Cazurile în care oamenii sunt forţaţi să plătească pot fi reclamate Bisericii Ortodoxe Române (biroul.sesizari@patriarhia.ro).

