Apuseni Info

Primăria Oradea anunță că au început lucrările de modernizare la strada Apateului, tronsonul paralel cu strada Tompa Mihaly

Luni, 7 aprilie, au demarat lucrările de organizare a șantierului pentru modernizarea străzii Apateului (tronsonul nr. 32–34), situată paralel cu strada Tompa Mihaly, în Cartierul Grigorescu. În această etapă inițială, s-au realizat pichetarea terenului și decopertarea, în vederea pregătirii stratului de fundare a carosabilului.

Strada se afla într-o stare tehnică precară, fiind pietruită și lipsită de trotuare sau șanțuri de colectare a apelor pluviale.

Proiectul de modernizare prevede:

Lucrările sunt executate de S.C. Drumuri Bihor S.A., iar termenul de finalizare este de 6 luni.

Strada are o lungime totală de 352 metri, iar valoarea contractului se ridică la 898.440,00 lei (fără TVA).

Exit mobile version