Comuna Florești a marcat un moment cu o profundă încărcătură simbolică prin amplasarea unei capsule a timpului în structura noului Complex Muzeal „Galeria Istorică a Transilvaniei”, investiție care este prezentată drept primul muzeu construit de la zero în România după mai bine de un secol. Capsula va rămâne sigilată până în anul 2126, când va fi deschisă de generațiile viitoare.
Evenimentul reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte culturale din județul Cluj. Noul complex muzeal, realizat de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, este o investiție de aproximativ 145 de milioane de lei, finanțată prin PNRR și din bugetul de stat. Clădirea va reuni spații expoziționale moderne, laboratoare de conservare și restaurare, depozite de patrimoniu și zone dedicate activităților educaționale și culturale.
Vizibil emoționat în timpul ceremoniei, primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, a descris momentul ca pe o legătură simbolică între generația actuală și cele care vor veni: „Prezentul nu este doar timpul pe care îl trăim, ci moștenirea pe care alegem să o lăsăm. Doamnelor și domnilor, să știți că eu cred că sunt cel mai emoționat de aici. Gestul pe care îl facem astăzi, eu îl văd ca un mesaj către viitor, o punte între generații.
Pentru că cei care vor deschide această capsule a timpului vor vedea mesajul nostru, acela că am visat, am construit și am crezut în potențialul unei întregi comunități, în potențialul Floreștiului de a găzdui primul muzeu ridicat în România de mai bine de 100 de ani, de la zero. Eu vreau să mulțumesc domnului Felix, vă rog să mă scuzați, echipele mele. Domnule Ministru, ne bucurăm că sunteți aici.
Vreau să mulțumesc domnului Ministru Boloș pentru că ne-a susținut, dânsul a fost semnatarul acestui contract.”
Capsula timpului conține mesaje, documente și mărturii lăsate de cei implicați în proiect și simbolizează dorința comunității de a transmite peste generații valorile și viziunea care au stat la baza realizării complexului muzeal. Ea a fost integrată în structura clădirii cu mențiunea expresă de a nu fi deschisă înainte de anul 2126.
Prin această investiție, Floreștiul își consolidează poziția în zona metropolitană Cluj nu doar prin dezvoltarea urbană accelerată din ultimii ani, ci și prin proiecte culturale de anvergură. Viitorul Complex Muzeal „Galeria Istorică a Transilvaniei” este gândit să devină un reper național pentru cercetare, conservarea patrimoniului și educație muzeală, demonstrând că investițiile în cultură pot contribui la definirea identității unei comunități și la dezvoltarea sa pe termen lung.

