În cursul zilei de astăzi au fost semnalate mai multe avarii ale rețelelor electrice din zona munților Apuseni, datorate în special copacilor căzuți pe conductoarele liniilor electrice aeriene de medie tensiune.
„Formațiile DEER au intervenit încă de la primele ore ale zilei pentru a remedia defectele apărute la 3 linii de medie tensiune și 2 posturi de transformare.La transformatorul de la Scărișoara este în curs de montare grup electrogen.
La această oră nu mai sunt consumatori nealimentați” au anunțat oficialii Prefecturii Alba.
Circulația pe drumurile din județul Alba se desfășoară în condiții de iarnă, nu sunt drumuri blocate sau sectoare de drum închise, s-a acționat pentru asigurarea scurgerilor de apă pe DN74 și DN75, conform reprezentanților SDN Alba.

