Activitățile pentru creșterea siguranței rutiere au continuat și în cursul acestei zilei, context în care, în jurul orei 14.00, polițiștii orașului Huedin, alături de cei ai Secției 8 Rurale Huedin au oprit pentru control, pe DN 1R, în localitatea Călata, doi conducători auto, de 23 și 32 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, respectiv municipiul Zalău.
În urma testării acestora cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, cei doi fiind conduși la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

