Site icon Apuseni Info

Razie la drujbarii din zona Huedin. Se anunță noi controale în zona de munte a Clujului!

Razie la drujbarii din zona Huedin. Se anunță noi controale în zona de munte a Clujului!

În perioada 5–9 mai 2025, zona montană a Clujului a fost intens verificată de autorități, în cadrul unei ample acțiuni desfășurate de polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu Secția 8 Poliție Rurală Huedin și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Cluj. Scopul controalelor a fost acela de a combate tăierile ilegale și neregulile din transportul, prelucrarea și comercializarea materialului lemnos.

Verificările s-au realizat atât pe drumurile publice din zona Huedin, cât și la punctele de lucru ale agenților economici activi în domeniul silvic. În total, au fost efectuate 26 de controale, inclusiv asupra a 5 depozite de lemn.

Rezultatele raziei:

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a anunțat că acțiunile vor continua în perioada următoare în toate zonele de munte ale județului, pentru a preveni și combate tăierile ilegale și pentru a proteja fondul forestier național.

Exit mobile version