Site icon Apuseni Info

Record de persoane salvate pe pârtiile din Cluj în vacanța de schi

Record de persoane salvate pe pârtiile din Cluj în vacanța de schi

Săptămâna 17 – 23 februarie 2025, care a coincis cu vacanța de schi a elevilor din județul Cluj, a fost una dintre cele mai solicitante din ultimii ani pentru salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj și ai Formației Salvamont Vlădeasa, structuri ce funcționează sub autoritatea forului administrativ județean.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Vacanța de schi a reprezentat, din păcate, o perioadă foarte aglomerată pentru salvamontiștii clujeni. Aceștia au fost, ca de obicei, la datorie, și au intervenit prompt și eficient pentru acordarea primului ajutor și pentru salvarea unor vieți aflate într-o stare de pericol. Le mulțumesc pentru că datorită lor iubitorii muntelui și ai sporturilor de iarnă se pot simți în siguranță.”

Afluxul mare de schiori în cele două domenii schiabile cu zăpadă artificială din județ a fost însoțit și de un număr mare de accidentări. 39 de persoane au fost salvate de pe pârtii: respectiv 25 de persoane de pe pârtia Mărișel (dintre care 5 persoane au fost predate serviciilor de ambulanță) și 14 persoane la Buscat (dintre care 2 accidentați au fost predați echipajelor de ambulanță).

Cele mai multe cazuri într-o zi au fost înregistrate pe pârtia Mărișel: 10, un caz necesitând transportul cu ambulanța.

Exit mobile version