România minieră 1945 – 1972. Atunci era bun „aurul negru”, azi, nu. Cum ne-am dat cu stângul în dreptul și am distrus mineritul?

Activitatea minieră în Valea Jiului a început în secolul al XIX-lea, când regiunea a devenit parte a Imperiului Austro-Ungar. În această perioadă, descoperirea zăcămintelor bogate de cărbune a atras un număr mare de muncitori, iar orașele din vale au cunoscut o dezvoltare rapidă.

După Primul Război Mondial și unirea cu România, mineritul a continuat să se extindă, devenind unul dintre pilonii economici ai țării.

În perioada comunistă, Valea Jiului a fost transformată într-un simbol al clasei muncitoare, iar minerii erau adesea văzuți ca eroi ai muncii.

Mineritul a avut un impact profund asupra economiei locale și naționale. În Valea Jiului, aproape fiecare familie avea cel puțin un membru care lucra în mine, iar veniturile din minerit susțineau întreaga comunitate. În perioada sa de vârf, industria minieră din Valea Jiului asigura locuri de muncă pentru zeci de mii de oameni și contribuia semnificativ la producția de energie a României.

Cu toate acestea, odată cu căderea regimului comunist și trecerea la economia de piață, industria minieră a intrat într-un declin rapid. Minele, care nu mai erau profitabile din cauza costurilor ridicate de extracție și a scăderii cererii de cărbune, au fost treptat închise. Acest lucru a dus la pierderea a mii de locuri de muncă și la o criză economică severă în regiune.