În 05.09.2022 s-a semnat contractul de finanțare pentru construcția unei creșe noi, moderne în municipiul Beiuș, care va deservi un număr de 70 de copii.
„Acest proiect beneficiază de fonduri externe nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență – Componenta 15 – Educație. În acest moment Proiectul Tehnic se află în lucru, urmând ulterior începerea efectivă a execuției lucrărilor.
Perioada de implementare: 38 de luni de la data semnării contractului de finanțare la care se adaugă și perioada de desfășurare a activităților înainte de semnarea contractului de finanțare” au anunțat oficialii primăriei Beiuș.
Valoarea contractului de finanțare este de 16.640.271,92 lei.

