Duminică, 4 decembrie, a fost sfințită capela din Lupșa. Cu această ocazie, primarul comunei a anunțat că în 2023, administrația locală va fi din nou alături de Parohia Lupșa prin susținerea a mai multor proiecte.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, am trăit, astăzi, un nou moment important pentru comunitatea noastră: Sfințirea capelei din satul Lupșa. Anul viitor, vom continua cu amenajarea curții, iar administrația locală va fi din nou alături de Parohia Lupșa, cât și de celelalte parohii din comună pentru a susține construcția de capele sau alte investiții pe care și le-au propus.
Pentru capela din Lupșa, Primăria și Consiliul local a alocat in anii 2021-2022 suma de 90.000 lei iar până la sfârșitul acestui an va mai primi 20.000 lei.
Vreau să le mulțumesc tuturor cetățenilor care s-au alăturat acestui proiect și au donat, fiecare cât a putut, sau au muncit fizic pentru noua capela! Împreună dezvoltăm Comuna Lupșa!” a anunțat Radu Penciu.
