Laurențiu Nistor a înțeles o chestie: Că fără drumuri județene, Hunedoara, la nivel de dezvoltare rămâne în evul mediu. Fost județ monoindustrial, Hunedoara, fără investitori aduși în județ și fără turism, moare pe zi ce trece iar prima condiție de resuscitare, de la Roma Antică încoare sunt… drumurile. După drumuri, vin și oamenii, vin și banii.
„Joi, împreună cu administratorul public al județului, Costel Avram, și cu colegii din cadrul Consiliului Județean Hunedoara, am participat la recepția lucrărilor de modernizare a DJ 742A Buceș – Dupăpiatră – Tarnița – lim. jud. Alba.
Este vorba despre o promisiune a administrației județene pe care o conduc de a asigura pentru cât mai mulți cetățeni condiții moderne și sigure pentru traficul rutier.
Indiferent de culoarea politică a primarilor, conducerea PSD a CJ Hunedoara se va concentra pe investiții care să asigure condiții mai bune de viață pentru cetățeni.
Infrastructura rutieră are nevoie de o atenție sporită din partea noastră și în această parte a județului Hunedoara, iar angajamentul nostru de a asfalta câteva sute de kilometri în acest mandat va fi respectat!” a anunțat Nistor.
