Site icon Apuseni Info

Scăpăm de aglomerația din Turda și de pe DN1 Turda-Cluj în câteva săptămâni: Drumul expres DEx4 A3 – Tureni/DN1 este aproape finalizat!

Scăpăm de aglomerația din Turda și de pe DN1 Turda-Cluj în câteva săptămâni: Drumul expres DEx4 A3 – Tureni/DN1 este aproape finalizat!

Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat că Drumul expres DEx4 A3 – Tureni/DN1 se află în faza finală de execuție și va fi dat în folosință la începutul lunii iulie. Este vorba despre un proiect de infrastructură rutieră deosebit de important, care va elimina traficul greu din oraș și va descongestiona DN1 pe sectorul Turda–Cluj, o zonă marcată de blocaje zilnice.

„Drumul expres DEx4 A3 – Tureni/DN1 este aproape finalizat și va fi dat în folosință la începutul lunii iulie! Un proiect așteptat de întreaga comunitate, care va elimina traficul greu din oraș, esențial pentru creșterea calității vieții în zonele afectate până acum de mașinile de mare tonaj. Astfel, Turda câștigă un nou drum, o nouă șansă la mobilitate civilizată. Am susținut constant realizarea acestui drum, convins că este o investiție vitală pentru viitorul orașului nostru”, a declarat primarul Cristian Matei.

Scăpăm de aglomerația sufocantă din Turda și de pe DN1 Turda–Cluj în doar câteva săptămâni. Noul drum expres va prelua o mare parte din fluxul de trafic de tranzit, reducând considerabil timpii de deplasare și crescând confortul participanților la trafic, atât localnici, cât și navetiști sau transportatori.

Drumul expres DEx4 A3 – Tureni/DN1 este o investiție strategică în infrastructura zonei metropolitane și un exemplu de bună practică în administrația locală. Tronsonul oferă o legătură rapidă și modernă între Autostrada A3 și DN1, contribuind semnificativ la fluidizarea traficului regional și la dezvoltarea economică a zonei.

Finalizarea acestui drum reprezintă un moment de referință pentru Turda, care se aliniază astfel la standarde europene în ceea ce privește mobilitatea urbană și interurbană.

Exit mobile version