Tribunalul Cluj a respins cererea Prefecturii Cluj de anulare a deciziei Consiliului Local Beliș, care vrea referendum de scoatere a comunei din Parcul Național Apuseni.
„Respinge cererea de chemare în judecată formulată de PREFECTUL JUDEŢULUI CLUJ, în contradictoriu cu CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BELIŞ, ca neîntemeiată”, este hotărârea Tribunalului Cluj, care nu este definitivă.
Vă reamintim, inițiativa primarului comunei Beliș, Viorel Matiș, care a anunțat un referendum pentru scoaterea comunei pe care o administrează din Parcul Natural Apuseni a fost suspendată în toamna anului trecut de Prefectura Cluj.
Hotărârea de Consiliu Local Beliș prin care a fost aprobată organizarea referendumului (votată de opt consilieri locali) a fost atacată în instanță de Prefectura Cluj, instituția înregistrând un dosar pe rolul Secţiei mixte de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Cluj. Astfel, referendumul care trebuia să aibă loc pe 4 decembrie 2022 nu s-a mai putut organiza.
Referendumul ar fi trebuit să aibă loc în data de 4 decembrie 2022, iar organizarea lui ar fi costat comuna circa 70.000 lei.

