Site icon Apuseni Info

Se închide tronsonul de cale ferată Cluj-Aghireșu din 1 iulie. Cum se va asigura transportul în lipsa trenului?

Se închide tronsonul de cale ferată Cluj-Aghireșu din 1 iulie. Cum se va asigura transportul în lipsa trenului?

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că, de luni, 1 iulie, circulația pe tronsonul feroviar Cluj-Napoca – Aghireșu se va închide total. Transferul între cele două stații se va realiza cu autocare.

Tronsonul, reprezentând Lotul 1 al obiectivului Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, va fi închis până în 30 aprilie 2026 pentru desfășurarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii și suprastructurii. Traseul are lungimea de 30,41 de kilometri.

Transfer cu autocare

Serviciul public de transport de călători, în perioada lucrărilor de modernizare a căii ferate pe acest lot, va fi asigurat de către operatorii de transport feroviar (OTF) cu autocare.

Acestea vor înlocui trenurile, de luni, 1 iulie, până la data de 30 aprilie 2026, conform programului de circulație stabilit de cei trei operatori – SNTFC CFR Călători SA, SC Interregional SRL și SC Transferoviar Călători SRL.

Care sunt traseele autocarelor?

Cele 53 de autocare puse la dispoziția călătorilor de către operatori vor circula în locul trenurilor conform orarului stabilit de fiecare operator în parte. Ele vor asigura legătura rutieră inclusiv cu stațiile de cale ferată de pe loturile 2, 3 și 4, de la Aghireș la Oradea, astfel:

SNTFC CFR Călători – operator național – 19 autocare pe traseul Cluj Napoca – Aghireș – Huedin – Aleșd – Oradea, pe următoarele rute:

SC Interregional SRL – operator privat – 26 de AUTOCARE pe traseul Cluj Napoca – Aghireș – Stana – Huedin – Bratca – Aleșd, pe următoarele rute:

SC Transferoviar Călători SRL – operator privat – 8 AUTOCARE doar pe traseul Cluj Napoca – Aghireș și retur:

CFR SA mulțumește publicului călător pentru înțelegere și îi recomandă să solicite permanent informaţii despre orele de sosire și de plecare ale autocarelor fie din stațiile CFR, fie la casele de bilete ale operatorului de transport de la care a achiziționat sau dorește să achiziționeze bilet și, de asemenea, să consulte periodic SITE-urile OPERATORILOR DE TRANSPORT FEROVIAR, pentru informaţii actualizate despre condițiile de circulație:

Reamintim faptul că, lucrările de electrificare și reabilitare a căii ferate pe tronsonul feroviar Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor – Frontieră Ungaria (166,2 km) sunt finanțate din fonduri nerambursabile PNRR, cu o valoare totală pe cele 4 loturi de 7,68 miliarde de lei, fără TVA, și au termen estimat de finalizare anul 2026.

Exit mobile version